În sfârșit s-a terminat săptămâna Iadului. Dacă m-ai urmărit știi că în această săptămână am participat în provocarea Hell Week preluată din cartea HELL WEEK: Seven Days to Be Your Best Self scrisă de Erik Bertrand Larssen.

Aici sunt toate articolele referitoare la acest subiect:

Îți mulțumesc dacă mi-ai fost alături. Iar dacă nu, sper ca experiența mea povestită în aceste zile să te motiveze măcar un pic pentru a te face să accepți și tu provocarea oricând vei considera că ești pregătită. Eu mă declar mulțumită și dacă am reușit măcar să te fac să vrei să citești cartea.

Recunosc că nu am reușit să urmez toate regulile în fiecare din cele 7 zile. Îmi doresc ca peste câteva luni să repet această provocare. Sunt sigură că atunci voi fi și mai implicată și poate îmi va fi un pic mai ușor având în vedere că Teodor va mai crește, iar noi nu vom mai fi obligați să stăm în casă.

În aceste zile am reușit să îmi dau seama de multe lucruri pe care ar trebui să le îmbunătățesc în viața mea, lucruri pe care am început deja să le schimb și bineînțeles la care încă trebuie să lucrez.

Ultimele două zile din provocare au fost despre recunoștință și introspecție. Am încercat să mă bucur de prezența familiei și mi-am dorit să petrec cât mai mult timp cu Teodor. Sunt recunoascătoare fiindcă suntem sănătătoși cu toții, pentru că avem o căsuță cu curte pe care am început să o apreciez și mai mult în aceste zile în care nu putem să ieșim în afara ei. Acasă este oaza mea de energie #stamacasa.

Concluziile mele referitoare la această săptămână sunt următoarele:

Dacă ești o mămică în concediu de creștere al copilului, sau care stă acasă dar nu lucrează:

Provocarea Hell Week îți va oferi o direcție și un sens al vieții. În primele luni când încă mă încercau multe sentimente contradictorii, dacă aș fi știut de această provocare aș fi acceptat-o. Aveam nevoie de ceva care să mă facă să ies din rutină și să mă ajute să îmi dau un „restart”. Știu cât de greu este să stai acasă cu copilul. Este cea mai grea meserie din lume! Soțul meu a recunoscut, nu doar o dată, că el nu ar fi reușit.

Alegând să faci provocarea, vei beneficia de focus, determinare și o mult mai bună organizare. În această perioadă probabil te neglijezi mai mult, nu prea mai ești atentă la ce mănânci și sunt aproape sigură că nici exerciții fizice nu faci.

Cel mai probabil dacă ești o mămi care nu lucrează și care stă acasă simți că:

  • nu ai energie sau timp pentru a face sport
  • zilele tale trec fără un scop, fără rost și parcă sunt banale
  • petreci mult timp la TV în loc să te focusezi pe ce te-ar face cu adevărat fericită
  • sfârșești în a mânca prostii, dulciuri sau alte snack-uri nesănătoase
  • nu mai ești implicată în nimic altceva în afară de casă

Dacă am dreptate ai nevoie de această provocare. Te va ajuta să rezolvi o parte dintre cele enumerate mai sus, sau cel puțin te va face să lucrezi la asta.

Dacă totuși consideri că ești în regulă cu tot ce am enumerat atunci este posibil să nu conștientizezi că tu chiar ai nevoie de un restart.

Pentru a fi fericiți, noi ca oameni avem nevoie de un scop. Dacă tu pretinzi că ești mulțumită cu viața pe care o ai acum dar te regăsești în ce am spus mai sus, atunci te minți singură. Mie mi-a luat un an și jumătate să ies din această stare.

Dacă ești o mami care și lucrează:

Atunci ești mai aproape de scopul provocării. În această săptămână se încurajează separarea între creșterea copilului și muncă. Dar, dat fiind că lucrăm de acasă în această perioadă recunosc că este totuși foarte greu și este nevoie de efort în plus. De aceea îmi doresc să repet provocarea peste câteva luni.

Fiind o mamă, în afară că și lucreazi cel mai probabil ești responsabilă și pentru a face mâncare copiilor, cumpărături, curățenie și multe altele. Aici, în aceste aspecte, Hell Week te va ajuta. Gestionarea timpului și intrarea în stare – capacitatea de a te focusa pe fiecare lucru în parte – îți vor rezolva multe dintre probleme.

Dacă ești o mami care și lucrează (ideal, nu de acasă) atunci cel mai probabil te confrunți și tu cu:

  • crezi că nu ai timp să mai faci și sport
  • nu știi cum să te mai împarți între muncă și nevoile copilului
  • ai impresia că nu-ți ajung cele 24 de ore dintr-o zi
  • te-ai pregătit pentru o promovare la locul de muncă dar nu ai reușit să o duci la capăt
  • ai nevoie de un impuls pentru a-ți pune viața în ordine
  • trebuie să scapi de nevoia de a mânca necontrolat

Te regăsești în ce am enumerat? Atunci Hell Week te va ajuta să îți stabilești direcția și să duci la îndeplinire tot ce îți dorești.

Cum m-a ajutat pe mine această provocare?

Având totuși o alimentație bazată pe mâncare sănătoasă și faptul că încerc să nu pierd timpul necontrolat uitându-mă la TV de exemplu, nu mi-a fost chiar atât de greu în a respecta o parte dintre regulile impuse. Dar, o altă parte dintre ele m-a ajutat să văd cu ce mă confrunt dintr-o altă perspectivă. Am realizat unde greșesc și cum ar trebui să reacționez pentru a îmbunătăți unele aspecte din viața mea.

Când vine vorba de a implementa obiceiuri noi, sau de a începe ceva care nu este chiar atât de ușor, devin omul cel mai bun în a inventa scuze și motive. M-am confruntat cu faptul că nu am putut să rămân consistentă, fie pentru că am considerat că nu mi se aplica, fie din comoditate. Nu este ușor să ieși din zona ta confort, dar dacă o faci, ceea ce vei simți după, te face să realizezi cât de dulce este satisfacția victoriei.

Problemele principale cu care m-am confruntat în această săptămână

  1. Devreme în pat (ora 22.00), devreme în picioare (ora 05.00 dimineața)

Nefiind o persoană matinală mi-a fost foarte greu să aplic această regulă. Ora 05.00 pentru mine de cele mai multe ori a reprezentat ora de culcare, iar acum să mă trezesc la această oră a fost o schimbare majoră. Productivitatea mea atinge cote maxime după ce se întunecă, nici de cum în prima parte a zilei. Dar, în ultimele luni pentru că am fost destul de activă, am început multe proiecte, plus că Teo încă se trezește noaptea de câteva ori, m-am simțit foarte obosită. Punându-mă în pat la ora 22.00 a reprezentat o ocazie pefectă pentru a mă odihni. Aveam nevoie.

2. Arată absolut impecabil tot timpul

Nu am reușit și nici măcar nu am încercat prea mult. Da, mi-aș fi dorit, dar pentru că am fost nevoită să stau în casă nu a avut nici un sens să îmi petrec o oră aranjându-mi părul, să mă machiez sau să îmi aleg hainele. Odată cu mersul la birou inevitabil acest aspect se va schimba.

3. Fă sport până la capacitatea ta maximă de rezistență

Eh, am încercat și chiar dacă nu am avut chef și energie măcar 30 minute tot am reușit să fac. Mi-a fost totuși greu să fac asta zilnic. Dar pe viitor vreau să păstrez obiceiul de a face sport în mod regulat, măcar de două ori pe săptămână.

4 & 5. Ia o pauză de la viața digitală și fii super focusat

Aici da, aveam nevoie de schimbare. Înainte de această săptămână de multe ori se întâmpla să mă întrerup din ce făceam doar pentru a verifica Instagramul sau Facebookul. Deloc productiv! Pentru a reintra în the working mood, pierdeam cel puțin 10 minute. Dacă adun toate întreruperile și înmulțesc acest timp rezultă o durată destul de mare pierdută pe parcursul unei zile. Mă bucur că am reușit să schimb asta. Acum am momente din zi dedicate pentru a posta (activitatea de pe blog mă obligă să fac asta) și am reușit să nu mai pierd timp uitându-mă pe news feed. În plus, realizez și mă irită foarte tare când observ că domnul soț nu și-a schimbat acest obicei și îmi dau seama ce simțea Teo când făceam și eu la fel. Boom! Asta da revelație!

Perioada următoare după Hell Week

Planul meu este să păstrez obiceiul de a mă pune în pat înainte de miezul nopții, ideal până la ora 23.00. Noaptea este făcută să dormim, nu să muncim. Corpul are nevoie de asta și am de gând să îi ofer ceea ce își dorește, odihnă. Nu mă voi trezi la ora 05.00, dar ora 06.30 reprezintă o oră realizabilă.

Vreau să fiu mai organizată și mai focusată. Săptămâna această m-a ajutat să pun bazele.

Voi păstra obiceiul de a face sport, măcar de două ori pe săptămână. În rest mă bucur că stilul meu de viață este unul sănătos și nu trebuie să fac alte schimbări.

Nici o persoană nu ar trebui să fie dependentă de TV sau social media. Nici de mâncatul necontrolat sau de statul pe canapea spunându-i copilului ‘mhhm’, ‘mhm’ în timp ce acesta îți cere atenția, iar tu ești focusată în altă parte. Dacă sunt aspecte din viața ta care necesită schimbare merită să îi dai o șansă acestei provocări. Dacă o accepți, depinde de tine cât de mult îți dorești să îți schimbi obceiurile.

Dacă totuși consideri că nu vrei/ nu poți să accepți provocarea Hell Week, îți recomand să citești măcar cartea.

Cartea eu am cumpărat-o de pe Amazon. Era la un preț mult mai bun față de eMag de exemplu. Și mi-a venit într-o săptămână prin poștă.

Ebook-ul e tot de pe Amazon. Și îl găsești aici.

Mulțumesc Larisa Stanca Photography pentru pozele postate în această serie de articole 😍 🙏. Apropo, mai toate pozele de pe blog sunt făcute de ea. Urmăriți-o pe Instagram sau pe Facebook.

Bianca Stan – Hell Week