Scrisoare către viitor

Zilele trecute am văzut această imagine și mi-a atras atenția pentru că am realizat că m-am încadrat pe rând în toatele zonele menționate.

Am fost în zona fricii când încă procesam toate informațiile legate de această pandemie de COVID-19 și parcă încercând să nu intru în panică trimitem mai departe către prieteni sau către cei dragi toate acele articole pe care le consideram eu utile. Nu am adunat hârtie igienică sau medicamente dar domnul soț s-a ocupat de aprovizionarea cu făină și paste. Noi oricum nu mâncăm des paste, iar acum avem stoc pentru un an întreg. Mă bucur că de câțiva ani refuz efectiv să mă mai uit la știri ceea ce m-a ajutat să nu mă încarc cu alte informații care ar fi putut contribui la frică.

Apoi când am fost în zona învățării mi-am conștienzitat emoțiile, am început să meditez mai mult pentru a reuși să îmi înlătur toate scenariile imaginate și am încetat să mai trimit ce citeam eu mai departe. Oricum lumea era bombardată cu informații legate de pandemie. Am conștienzat că toți ne dăm silința într-un fel sau altu să ajutăm, iar oamenii de specialitate, cum ar fi doctorii sau oamenii de știință, lucrează zi și noapte pentru a găsi un tratament si pentru a ține situația sub control. Aplicația care mă ajută pe mine să meditez este: Let’s meditate. O poți descărca de aici pentru Android sau de aici pentru Iphone. Varianta de Android este foarte ușor de folosit și total gratuită. Au adăugat chiar și o meditație dedicată perioadei de pandemie.

Apoi, ușor, ușor am căutat și m-am gândit, eu ce pot să ofer pentru a ajuta? Am trecut în zona dezvoltării atunci când am găsit metode să trăiesc în prezent dar să mă concentrez pe viitor. Am decis să îmi folosesc cunoștințele pentru a găsi soluții la problemele actuale. Soțul s-a oferit să ajute cu cumpărături într-un mod organizat la noi în cartier pentru persoanele care aveau nevoie, apoi împreună cu încă doi prieteni am început să lucrăm la o metodă prin care oamenii să poată comanda lista de cumpărături de acasă apoi să meargă să o achite și să o ridice fără a mai sta la cozi și chiar și cu posibilitate de livrare. Eu, pe de altă parte am lansat și provocarea Hell Week prin care sper că am reușit să ajut și alte persoane să se deconecteze un pic de nebunia care ne înconjoară și să se concentreze mai mult pe dezvoltarea personală.

Este cert, după această perioadă nu vom mai fi la fel. Este important să ne și odihnim dar este și o ocazie nemaiponenită prin care putem să ne și dezvoltăm. Urmează să scriu și o serie de articole prin care să susțin micile afaceri. Îți voi face cunoscute câteva afaceri de familie și nu numai, iar scopul este acela de a le promova și astfel tu să ai ocazia de a cumpăra produse de calitate de la producători locali care au nevoie de susținere în această perioadă. Dacă crezi că te pot ajuta în această privință te rog să îmi dai de știre folosind tabul Get in touch.

Și cum nimic în viață nu este întâmplător, în timp ce căutam o modalitate prin care să întocmesc acest articol, mi-a scris Alexandra (pe care o poți citi aici: storyspelling.ro), o persoană caldă, pozitivă și empatică pe care eu o admir mult. Mi-a scris că dorește să îi fiu alături în campania lansată împreună cu Asociația Happy Moms. O campanie numită „Scrisori către mine” adresată doamnelor, prin care sunt încurajate să scrie un fel de scrisori pentru viitor, ca un mesaj într-o sticlă. Este vorba despre scrisori pentru noi însene din viitor, de după pandemie, cu gânduri de încurajare, sau orice simțim că ar fi frumos și inspirațional să citească „future me”. Știam de campanie și chiar era în plan să trimit și eu o astfel de scrisoare și mă bucur că m-a și motivat să fac asta Alexandra. Partea cea mai frumoasă din această campanie este că scrisorile vor fi adunate și publicate într-o carte, după ce depășim criza asta. Toate fondurile strânse din vânzarea cărții vor susține proiecte de educație finaciară prin care Asociația Happy Moms se va reclădi. Așadar, doamnă dragă, dacă dorești să scrii o scrisoare către tine, cea din viitor, anonimă sau nu, care ulterior acestui impas temporar, va fi publicată sub formă de carte pentru a strânge fonduri pentru proiectul Business Kid – educație financiară prin teatru și poveste, poți să o trimiți pe adresa contact@happymoms.ro.

Eu am decis să fac publică această scrisoare și prin urmare mai jos poți citi gândurile adresate mie, Biancăi din viitor, Bianca de peste câteva luni.

Draga mea,

Știu că este înfricoșător tot ce se întâmplă acum. Sunt convinsă că ai acceptat realitatea. Fiecare dintre noi putem să facem ceva pentru a ne proteja pe noi și pe familia noastră. Fără aceste măsuri de prevenție nu vom putea depăși cu bine ceea ce va urma. Pentru că va mai urma, este abia începutul. Pot să-mi dau seama de acest aspect urmărind ce se întâmplă în celelalte țări.

Da, mă deranjează că a trebuit să întrerupem mersul la grădiniță pentru Teodor când abia începuse. Da, mă deranjează că a trebuit să încep munca lucrând de acasă după cei doi ani de concediu maternal, mi-era mult mai ușor dacă mergeam la birou. Da, mă deranjează că nu mai pot să-mi petrec timpul liber cu prietenele la o cafea în oraș pe o terasă cochetă. Îmi lipsește teribil ieșitul cu prietenele. Îmi lipsește deconectarea pe care o aveam mergând la sala de fitnes. Accept și fac tot ce mi se recomandă pentru a stopa creșterea infectaților cu acest virus. Nu este doar o gripă, așa cum am mai tot citit. Este ceva nou și imprevizibil pe care nu știm încă cum să-l gestionăm. Nu este bine să ne isterizăm dar nici să rămânem foarte calmi. Fiecare familie pierde ceva. Unii pierd jobul, alții o parte din salariu, beneficii sau proiectele și evenimentele s-au anulat sau amânat. Sunt oameni bolnavi care încep să se îngrijoreze pentru lipsa medicamentelor sau a tratamentului. Avem părinți, bunici în vârstă cu diferite afecțiuni cronice.

Da, „privește totuși partea plină a paharului” îmi vei spune tu, Bianca din viitor. Așa este, dar este important să conștientizez și să trăiesc realitatea. Vreau să găsesc soluții pentru a-mi ușura viața mie dar și pe a celorlalți. Vreau să aplic asta și după pandemie. Să rămână scopul meu pentru viitor. Să mă bucur că suntem atât de conectați online. Să profit de ceea ce online-ul ne poate oferi.

Ție, Biancăi de peste câteva luni vreau să îți spun următoarele:

  • continuă să meditezi te rog. Nu reușești mereu dar deja ai devenit din ce în ce mai pricepută. Încurajează-i și pe alții să adopte o astfel de practică pentru că nu vor avea decât de câștigat. Această perioadă m-a ajutat să mă conectez mai bine cu mine însămi.
  • practică recunoștința zilnic așa cum ai început deja. Acum în plină pandemie de COVID-19 sunt recunoscătoare pentru:
    • că suntem sănătoși toți, noi trei dar și părinții, cunoștințele dar și prietenii noștri apropiați
    • pentru că nu sunt nevoită să lucrez în prima linie și pot să stau acasă în siguranță cu familia mea. Îi apreciez zilnic pe medici, pompieri, poliție și toți cei care își riscă viața în lupta cu COVID-19
    • curticica pe care o avem și pe care o apreciem și mai mult acum când ea reprezintă cura noastră cu vitamina D
    • că avem acces la toate rețetele din lume și că datorită lor și cel mai nepriceput în ale bucătăriei reușește să își pregătească o masă ca la restaurant
    • că suntem conectați online. Chiar și izolați reușim să comunicăm și să ne vedem zilnic cu cei dragi
    • tot datorită online-ului, pentru că fac parte din diferite comunități în care am acces la informații, proiecte și în care îmi pot exprima și eu ideile și sunt susținută
    • că prin acest blog îmi pot face cunoscute gândurile și realizez că prin el pot ajuta și alte persoane
    • accesul la tehnologie care ne ușurează toate aspectele vieții. Că putem face orice plată și comandă online.
    • că am toate condițiile acasa, apă, curent, căldură, internet etc
  • bucură-te de fiecare clipă și apreciază tot ce ai, inclusiv rutina pe care o detestai la un moment dat
  • continuă ceea ce ai început. Indiferent ce obstacole mai apar vei reuși tot ce ți-ai propus

Ești minunată,

Cu drag Bianca din 05 aprilie 2020.

Scrisoarea pentru tine, cea din viitor, cea de după pandemia cu Coronavirus, dacă ai scrie-o cum ar arăta?

Nu uita că dacă alegi să o scrii, trimite-o pe contact@happymoms.ro anonimă sau nu, pentru a susține proiecte de educație finaciară pe care Asociația Happy Moms le va organiza.

Un gând despre „Scrisoare către viitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.