După ce l-am născut pe Teodor, așa tare mi-aș fi dorit să existe o rețetă minune care să mă ajute să obțin acea talie de viespe pe care o aveam înainte de a rămâne însărcinată… Dar, din păcate ea nu există.

Nu pot să spun că am luat foarte mult în greutate în perioada sarcinii. Statisticile spun ca m-am încadrat în normal. M-am îngrășat 15 kg. După naștere s-au dus 7 kg. Iar în prima săptămână am mai scăpat de încă două kilograme fără nici un efort.

Kilogramele acumulate sunt reprezentate astfel: bebeluș – 3,4 kg, placentă – 0,6 kg, lichid amniotic – 1 kg, mărirea uterului – 1 kg, țesut mamar matern – 1 kg, volum de sânge matern – 2 kg, lichide în țesutul matern – 2 kg, depozite materne de grăsime – 4 kg. Kilograme absolut normale și necesare dezvoltării sănătoase a bebelușului. Ele sunt aproximative, doar pentru a-ți face o idee.

În mintea mea optimistă mă gândeam că în 2-3 luni voi reveni la normal. Dar nu s-a întâmplat așa. A durat 7 luni! Timp în care am făcut sport și am mâncat sănătos. Am apelat chiar și la antrenament și dietă personalizate având în vedere că alăptam și nu voiam să fac ceva greșit care să-mi afecteze lactația. Desigur, asta s-a întâmplat după controlul de 6 săptămâni și după unda verde primită de la medic. Răspunsul dânsului la întrebarea mea dacă pot să fac și abdomene: „Normal, poți să faci chiar și sporturi extreme dacă asta îți dorești” 🙂 Mi-a plăcut acest răspuns și chiar mă pusese pe gânduri. Eram în stare să ies din cabinet și să merg să fac bungee jumping :).

Faptul că am născut prin cezariană nu mi-a afectat recuperarea atât de mult pe cât m-aș fi așteptat.

Cele 6 kg rămase nu par multe. Dar pentru corpul meu „minion” și imaginea vazută de mine în oglindă ele reprezentau mult mai mult. Eram atât de motivată să revin la formele inițiale încât ultimele resurse de energie le foloseam pentru antrenamente. Le făceam seara în jur de ora 22.00 – 23.00 când Teodor teoretic dormea mai multe ore legate.

Acum când mă gândesc la acea perioadă, mă admir sincer pentru determinare. Acum nu mai găsesc acea motivație pentru a face sport în mod constant și mai ales la asemenea ore.

Însărcinată în 38 săptămâni

Înainte de a îți spune acele lucruri pe care le-am descoperit legate de corpul meu după naștere, doresc să îți las un tabel cu „norme”. Cât se consideră normal că trebuie să ne îngrașăm în sarcină. La o simplă căutare pe Google vei găsi tot felul de calculatoare pentru a vedea mai exact (în funcție de înălțime, de perioada sarcinii, etc). Pentru a căuta corect te invit să citești articolul CĂUTAREA GOOGLE – TIPS, TRICKS & HACKS PENTRU A GĂSI EXACT CE TE INTERESEAZĂ dacă nu l-ai citit deja.

IMC = indicele de masă corporală. Ajută la stabilirea grupei de greutate în care se încadrează o persoană – gradul de obezitate. El se calculează în funcție de înălțime și greutate (înainte de a rămâne însărcinată) .

Să îți zic ce am descoperit despre corpul meu după ce am născut:

  • Corpul are nevoie de timp pentru a se recupera. A avut nevoie de 40 săptămâni pentru a se pregăti și pentru a se adapta dezvoltării unui bebeluș. Nu îi putem cere să renunțe la tot ce a avut nevoie în mai bine de 9 luni, într-o perioadă mai scurtă de atât.
  • Genele contează. Moștenirea genetică este importantă. Sunt persoane care își revin foarte repede după naștere, indiferent ce ar face. Da, acele persoane norocoase care mănâncă ce vor când vor, fără a se îngrășa. Dar, nu fi tristă dacă tu nu te numeri printre ele. Asta nu înseamnă că nu poți să arăți bine. Trebuie doar să muncești mai mult. Cel mai important este să ne conștientizăm și defectele nu doar calitățile. Defecte pe care să le și acceptăm.
  • Fii blândă cu tine. Încearcă să nu ai așteptări prea mari. Când vei ieși din maternitate, nu te aștepta să nu mai ai burtică deloc. Cumva eu speram că atunci când voi fi externată hainele cu care am intrat să îmi fie largi. Nu s-a întâmplat asta :).
  • Fii realistă și conștientă de defectele pe care le aveai și înainte de sarcină. Întotdeauana am avut celulită pe fund deși niciodată nu am fost o persoana grasă. Ba din contră, chiar activă având grijă la alimentație. Evident, aceste probleme se pot agrava pe perioada sarcinii și nu se remediază fără efort.
  • Nimeni nu e perfect! Și ce dacă am avut și încă am celulită pe fund? Tu de ce ai încerca să fii perfectă când nimeni nu e? Prea se promovează perfecțiunea pe social media și nu numai. Am grijă de mine așa cum știu și cum pot mai bine. Mă accept și cu bune și cu rele.
  • Încetează să te mai compari! Suntem diferiți și unici în tot ceea ce reprezentăm.
  • Nu te mai plânge. Dacă ești nemulțumită fă ceva în privința asta! Altfel ajungem la ceea ce am zis mai sus. Acceptă-te și iubește-te așa cum ești.

În încheiere vreau să te îndemn să ții mereu cont de binele tău și al bebelușului. Concentrează-te pe dezvoltarea și sănătatea copilului dar și pe bună-starea ta mentală.

Bucură-te de sarcină, de venirea pe lume a puiului în viața ta iar orice altceva se rezolvă. Dar nu peste noapte. Îți zic din experiență.

Poză înainte de a rămâne însărcinată
Ana urmează să fie și ea mămică în curând ❤️
Poze la un an după ce am născut