Dragul meu băiețel „male”,

În timp ce scriu aceste rânduri emoțiile mă copleșesc. Mă uit în jos la burtica mea mare și mă gândesc că în câteva zile, timpul în care tu vei fi singurul meu copil nu va mai fi.

Știu că sunt momente când greșesc, când poate nu îți ofer toată atenția mea sau poate au fost dăți când mi-am pierdut cumpătul mult prea repede și mă simt vinovată pentru asta. Încerc pe cât posibil să îmi conștientizez greșelile și să nu le mai repet.

Îmi doresc ca tu să înveți că trebuie să îi acceptăm pe cei din jurul nostru și cu bune și cu rele, iar atunci când greșim să recunoaștem și să nu uităm să apreciem și să le arătăm oamenilor atunci când ei fac lucrurile bine. Astfel mereu vom contribui în viețile lor motivându-i să fie mai buni. Să trecem peste momentele în care greșim fără să criticăm și fără să judecăm.

Pe zi ce trece sunt tot mai mândră de tine. Îmi dau seama că la doar cei doi ani și jumătate pe care îi ai, câteodată te tratez ca pe un om mare. Dar tu ești mic și ești atât de înțelegător și iubitor încât sunt momente când trebuie să am grijă să nu uit că de fapt tu nu ești așa „male”. Nici nu pot să îmi dau seama când am clipit și deja au trecut doi ani și jumătate. Nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi viața fără tine. Ai adus lumină și împlinire și te iubim și eu și tatăl tău mai mult decât orice pe lume.

Suntem atât de bucuroși că am fost binecuvântați să îți oferim o surioară, o persoană pe care să o ai alături toată viața, care să îți fie suport în cele mai grele situații, atunci când noi, părinții, poate nu vom mai putea fi acolo când vei avea nevoie.

Știu că tranziția nu va fi ușoară, mai ales pentru tine dragul meu. Sper să nu se schimbe prea multe după apariția surioarei tale. Să adormim în continuare îmbrățișați, dar de data asta tu într-o parte, iar Irina în cealaltă.

Aș vrea să știi câteva lucruri:

  • surioara ta nu te va înlocui niciodată
  • vei rămâne la fel de important și de special ca acum. Știu că vă veți certa, vă veți tachina, mă veți scoate din sărite câteodată, dar în același timp știu că relația pe care o veți construi vă va face să fiți cei mai apropiați frați. Nici eu, nici tatăl tău nu am avut frați și nu am vrut ca tu să fii singur atunci când noi, poate vom fi prea bătrâni.
  • când te-ai născut ai dat sens vieții mele și mi-am găsit un nou scop. Să reușesc să îți ofer toată dragostea și ghidajul astfel tu să devii un adult responsabil care să schimbe lumea în bine.
  • m-ai făcut mai puternică, mai empatică și mai răbdătoare. M-ai învățat să iubesc atât de înverșunat încât toată logica și rațiunea nu își mai fac loc.
  • m-ai iertat de fiecare dată când am greșit, când am fost prea obosită sau poate nu îndeajuns de bună și cu toate astea mereu m-ai poziționat ca fiind centrul univerusului tău. Simt o incredibilă onoare să fiu pusă într-o astfel de lumină.
  • vreau să îți amintești fiecare moment special pe care l-am trăit, de aceea am făcut atât de multe poze, filmulețe să ți le pot arăta și amintirile să dăinuie pentru totdeauna. Abia aștept să ne creăm amintiri noi împreună și cu surioara ta. Abia aștept să vă surpind în cele mai frumoase și emoționante momente.
  • bucuria și mândria de a fi mama ta câștigă mereu în defavoarea stresului și a greutății care au venit odată cu rolul de părinte. Toate tantrumurile, visele urâte, regresiile, salturile mentale m-au învățat să fiu exact ce ai tu nevoie. Ce dar mi-ai oferit în asta și nici măcar nu știi.

În timp ce ne pregătim pentru surioara ta vreau să știi cât de recunoscătoare sunt că tu ai fost primul meu copil.

Oamenii aruncă vorbe precum „copil cuminte” sau alte etichete și nici măcar nu știu ce înseamnă asta. Personalitatea ta unică a fost exact ce aveam nevoie să rămân ancorată în realitate și să învăt, învăț, învăț. Sunt atât de mândră de omulețul meu mic, pitic energic și ești atât de diferit față de mine. Acolo unde am stat eu pe margine, tu ești îndrăzneț și nu îți este frică de oameni. Să rămâi așa mereu.

Surioara ta te va urmări și îți va urma pașii fiind cel mai bun exemplu pentru ea. Relaționarea cu tine, cu inteligența și cu caracterul tău unic o va transforma și pe ea un copil minune, așa cum ești și tu.

Îți mulțumesc că ești așa și că educarea ta nu este un proces ușor. Datorită ție pot spune că mă simt pregătită pentru un nou bebeluș, așa cum la tine nu am fost.

Vei fi un frate extraordinar! Văd cum deja spui că vrei să îți înveți surioara diverse lucruri, să o ajuți și să ai grijă de ea, fără ca eu să îți cer asta. Inima-mi este plină de bucurie când văd în tine ce omuleț grijuliu și plin de iubire ești.

Ce aș putea să îmi doresc mai mult? Să te am pe tine și pe surioara ta este tot ceea ce am nevoie!

Oriunde va duce drumul nostru, voi rămâne mereu recunoascătoare că tu ai fost primul meu copil!

Cu dragoste,

Mami. 

Poze: Larisa Stanca Photography