Cred că nu mai este nevoie să specific ce este căutarea Google. Consider că nu există om cu acces la internet și să nu știe ce este Google. Iar când nu a știut, ghici ce a făcut? 🙂 Corect! A căutat pe Google.
În fiecare zi aflăm ce ne interesează folosind motorul de căutare Google. Dar oare îl folosim corect? Vă zic din experiența mea de programator că foarte puțini oameni știu cum anume să scrie pentru a primi rezultatul dorit.
Să ne creștem nivelul de cunoștințe în domeniul internetului cu aceste sfaturi, trucuri și hack-uri.
1.Folosește taburile


Asta poate suna destul de basic dar ai fi surprins/ă să afli că foarte mulți oameni efectiv uită să folosească aceste taburi. Cum le utilizezi? Un exemplu ar fi: dacă ai nevoie să găsești o imagine, selectează tabul cu numele ‘Imagini’ (Images). Știri selectând tabul de ‘Știri'(News) și așa mai departe. Cred că ai înțeles ideea. Vei descoperi că folosirea taburilor îți va reduce timpul de căutare foarte mult.
2. Pune două puncte ‘:’ pentru a căuta într-un site specific
Google îți dă posibilitatea să cauți într-un site specific chiar dacă acest website nu are buton/ funcție de căutare. Când dorești asta, scrii cuvântul urmat de ‘site:‘ (site-ul unde vrei să fie căutat).
Exemplu: activitati site:biancastan.ro
Scriind exemplul de mai sus, Google îți va arăta rezultatele doar de pe siteul biancastan.ro
3. Exclude cuvinte folosind cratima ‘-‘
Unele cuvinte pot avea mai multe înțelesuri, semnificații astfel că o simplă căutare pe Google ar putea fi confuză deorece ea ar returna multiple rezultate pentru toate semnificațiile cuvântului.
Exemplu: Jaguar -masini
Cuvântul ‘jaguar’ poate fi un animal sau se poate referi la tipul unei mașini. În exemplul meu, căutarea va fi filtrată doar după mașini. Va fi returnat un număr mult mai mic, relevant cu ceea ce te interesează.
4. Caută website-uri care au legătură cu un alt site
Există vreun website de care efectiv nu te poți sătura? Vrei să găsești alte siteuri care să aibă conținut similar cu cel pe care deja îl citești sau să aibă legătură cu el? Să lăsăm Google să te ajute! Trebuie să scrii doar cuvântul ‘related’ urmat de două puncte.
Exemplu: related:netflix.com
Exemplul meu îți va returna multiple siteuri unde poți urmări sau închiria filme.
5. Folosește ghilimele „” pentru o frază exactă
Câteodată ai vrea să cauți o frază sau niște cuvinte într-o ordine exactă. Mai multe cuvinte scrise în căutare nu garantează faptul că vei primi un rezultat cu toate cuvintele specificate și nici măcar într-o ordine. Dacă scrii trei cuvinte, Google va returna orice conținut care va cuprinde cele trei cuvinte dar în oricare ordine. Câteodată rezultatul nici măcar nu cuprinde toate cele trei cuvinte. Când dorești să găsești o frază anume atunci folosește ghilimelele.
Exemplu: „viata la tara”
Scriind cuvintele de mai sus între ghilimele, îți vor fi returnate doar rezultatele care conțin toate cuvintele exact în această ordine – viata la tara 🙂
6. Scrie asterisc ‘*’ pentru a indica metacaractere
Acest sfat este grozav când vrei să cauți un vers dintr-un cântec dar nu ești foarte familiar cu melodia. Adăugând asterisc ‘*’ în frază, Google va știi că acele cuvinte pot semnifica orice.
Exemplu: „You made me a, you made me a believer *”
Acest exemplu îți va returna versurile melodiei Beliver de la Imagine Dragons. 🙂
7. Căutare folosind ‘reverse image’
Ai observat o poză pe facebook care îți pare familiară dar nu mai știi unde ai vazut-o înainte? Poți să cauți folosind reverse image search de la Google pentru a afla unde a apărut imaginea înainte. Această funcție este utilă pentru cei care folosesc poze de pe internet și le publică sub numele lor dar care doresc să ofere creditele celui care deține imaginea. Mai poate fi folosită și atunci când dorești să verifici veridicitatea unei știri sau a altor forme de înșelăciune pe social media.
8. Folosește căutarea booleană (AND/ OR) pentru a obține rezultate specifice
Mulțumită funcției Boolean Searching îți poți restrânge rezultatele. Astfel îți va fi afișat doar conținutul de care ai nevoie. Adăugând cuvântul AND în căutare, Google va ști să îți arate doar paginile unde se găsesc toate cuvintele puse înainte și după AND.
Dacă adaugi OR, îți vor apărea paginile unde se găsesc doar o parte din cuvintele cerute sau toate.
Exemplu: mobilă AND copii – își va arăta doar site-urile unde se găsesc ambele cuvinte
mic dejun OR desert – va arăta site-urile unde se găsește cel puțin o opțiune din cele două cerute.
9. Cautare pentru un document specific după tipul acestuia
Urmăreai un document pdf cu informații de care aveai nevoie, dar ai uitat să îl salvezi? Poate există o resursă pentru a remedia asta, nu? 🙂 Poți să cauți în Google după specificul unui document.
Exemplu: *CV Template* filetype:pdf – îți vor fi returnate fișierele pdf care conțin cuvintele ‘CV Template’
10. Găsește sugestii în funcție de locația ta
Google este destul de inteligent astfel că îți poate face sugestii referitoare la orice ai avea nevoie. Cauți un loc să mănânci pizza? Întreabă-l pe Google! Greșesc! Întreab-o pe Google. Cică ar fi femeie, fiindcă prea le știe pe toate! Deci Google este inteligentă 🙂 Revenind …
Ai nevoie să găsești cea mai apropiată farmacie? Da, doar întreabă Google.
Pentru a-ți face cele mai bune sugestii trebuie să îi permiți atunci când te întreabă dacă îi dai voie să îți acceseze locația. Cum ziceam… dovada că Google este de sex feminin 🙂 Revenind… iar 😀
Aici nu este nici un hack complicat, trebuie să scrii doar:
Exemplu: farmacie near me sau farmacie nearby
11. Caută rapid statusul unui zbor
Trebuie să iei pe cineva de la aeroport și ai nevoie să știi statusul zborului înainte să ajungi acolo? Verifică Google pentru a afla dacă zborul va ajunge la timp sau va avea întârziere.
Trebuie doar să scrii numele companiei și numărul zborului. Rezultatul îți va arăta imediat ora decolării și ora estimată pentru aterizare.
Sunt curioasă… câte dintre aceste tips, tricks and hacks cunoșteai înainte să citești articolul?


1 Comment