Atunci când tu și partenerul tău deveniți părinți, căsnicia se schimbă iar asta nu e opțional și nu înseamnă că e rău. Doar că pur și simplu se întâmplă.

Înainte de a avea copii, puteam să decidem cum să ne petrecem timpul, să dormim cât și când vrem și aveam mai puține motive să fim îngrijorați. Da… existau suișuri, coborâșuri și atunci doar că acum parcă este mai ușor să le facem față. De ce? Pentru că acum, ca și părinți capacitatea noastră de a rezista la stres este mai bună.

Conform unui studiu efectuat de cei de la Lasting pe cuplurile căsătorite se pare că familiile fără copii sunt mai satisfăcute în relație în ceea ce privește comunicarea, conflictele, aprecierea și conectarea emoțională mai puțin în partea de cultură. Ce înseamnă asta? Părinții se implică mai mult și dedică energie pentru a crea ritualuri și tradiții în familie (parte de cultură). Nu pare mare lucru, nu? Dar, tradițiile și ritualurile în familia ta îmbunătățesc considerabil prezentul și mai ales viitorul.

Să îți zic de ce ritalurile sunt atât de importante mai ales după ce devenim părinți.

Săptămâna trecută când am avut o discuție constructivă cu Marian în ceea ce privește timpul nostru am realizat importanța lucrurilor mărunte. Acele momente când ne bem cafeaua de dimineață împreună, când respectăm cinele în familie, plimbările sau activitățile uzuale de weekend. Ne-am dat seama că nu mai avem ritualuri și prin urmare punctele acelea de conectare au început să lipsească. Cum s-a manifestat asta la noi? Ne certam mai des și cam din orice, eram mai frustrați și ne focusam pe reproșuri în loc să găsim soluții.

Acest studiu de care îți spuneam demonstrează că o cultură creată intenționat în familie te ajută și pe tine și pe partenerul tău să aveți o imagine mentală despre cum arată o viață satisfăcătoare și împlinitoare în viitor. Din păcate doar 35% dintre părinți își găsesc metode de a crea tradiții și obiceiuri. Nu este un procent foarte bun, dar totuși este mai bine decât la cuplurile care nu au copii încă (28%).

Cum să începi să-ți construiești o cultură în familia ta?

În primul rând te rog să iei în considerare ca aceste ritualuri, obiceiuri de care ți-am spus nu sunt bătute-n cuie. Ele se pot schimba și adapta cu timpul.

Gândește-te la activitățile zilnice și săptămânale. Scrie pe o hârtie ceea ce faceți voi ca și cuplu, familie în mod repetat.

Exemplu: vă uitați la filme în fiecare seară, mergeți la biserică în fiecare Dumnică, vă plimbați și încercați să petreceți timp în aer liber etc.

Noi de exemplu, seara ne-o dedicăm lui Teodor. Lăsăm telefoanele și încercăm să petrecem o oră întreagă doar cu el. Apoi luăm cina împreună și urmează ritualul lui de somn. Da, ritalurile sunt foarte importante și pentru copii. De fapt, ei chiar au nevoie de ele fiindcă vor să se simtă în control, să știe ce urmează. În weekenduri, vin părinții noștri și profităm de timpul liber fără Teodor pentru noi, ca și cuplu.

Acum după ce ai o imagine a activităților zilnice și săptămânale ne mutăm atenția asupra acelor lucruri pe care le facem mai rar.

Procedăm la fel ca mai sus. Scrie în continuare activitățile pe care le faceți în fiecare lună/ an.

Exemplu: concedii, zile de naștere, evenimente importante.

Noi încercăm să avem măcar două concedii pe an, iar zilele de naștere și evenimentele importante cum ar fi nunțile, le sărbătorim foarte des, dat fiind că suntem înconjurați de mulți prieteni și vrem să ne petrecem timp cu ei. E un aspect important pentru noi. Să încercăm să ne păstrăm legăturile cu prietenii chiar dacă acum de când suntem părinți ieșirile nu mai sunt atât de dese ca înainte. Dar momentele importante nu le ratăm.

Legat de concedii vor mai surveni schimbări în funcție de cum crește Teo.

Acum urmează discuția constructivă. Acea discuție în care decideți ce înseamnă o viață bună în familie.

Răspundeți la aceste întrebări:

  • Ce poveste de familie ați vrea să spuneți mai târziu în viață?
  • Ce fel de lucruri vă fac să vă simțiți fericiți și împliniți?
  • Cum ați vrea ca amintirea voastră să rămână? Cum ai vrea să își amintească copiii și prietenii voștri de tine?
  • Cum ați vrea să fiți percepuți de ceilalți ca și familie?

Cum să lucrezi cu partenerul pentru a stabili ritaluri în familie?

În primul rând trebuie să realizezi că tu și partenerul tău sunteți persoane individuale și unice. Aveți două inimi diferite și două creiere diferite. Ceea ce înseamnă că ceea ce gândiți și simțiți nu va fi mereu la fel. Asta poate face dificil câteodată să vă creați obiceiurile și ritalurile, dar ce este mai frumos decât să vă găsiți „acel ceva” care să vă facă unici împreună?

Când veți reuși să vă cunoașteți valorile, obiectivele și visurile veți putea să vă construiți cultura din familie în funcție de ele.

Familia înseamnă să combinăm ceea ce gândim și simțim fiecare în parte într-un unitar care să aducă însemnătate și scop comun pentru ambele noastre vieți. Această cultură despre care ți-am vorbit în acest articol poate fi simbolul a ceea ce voi reprezentați ca și echipă și ceea ce sperați să deveniți în viitor.

Tu ce ritualuri și obiceiuri ai în familia ta?