Acest articol face parte din categoria Găsește-ți inspirația și are rolul de a te inspira, motiva și de a te face să realizezi că noi toate suntem diferite, unice și putem schimba lumea.

În această nouă secțiune este vorba despre tine, despre mine, despre fiecare femeie pe care o admiri și care prin povestea ei ne ajută să ajungem acolo unde ne dorim.

Pe Andreea-Cristina Chiș am cunoscut-o datorită comunității fondată de Alina Hlipca-Radovici și anume: MarkeTales – Comunitatea femeilor cu povești magice. Da, este o comunitate grozavă din care îmi iau de multe ori doza de energie de care am nevoie pentru a-mi dezvolta proiectele. Datorită comunității mi-a venit și ideea de a scoate câte „o poveste magică” în afara ei. Astfel, să ai și tu ocazia, cea care poate nu face parte din această comunitate (încă), să cunoști femei extraordinare, să te regăsești în experiențele lor, să apelezi la ele dacă vei considera și astfel să ajungi și tu să ai o poveste magică.

Andreea este fertility & pregnancy coach sau cea care „însărcinează” femeile, cum îi mai place ei să glumească sau ”Pâna”-„Femeia Creativă”- cum au numit-o indienii Shipibo. Toate serviciile ei, sub numele de Sprouts of Light și nu numai, se adresează femeilor pentru a le ajuta în transformarea lor. Are o experiență vastă și tare interesantă. Din ceea ce mi-a povestit, mi-am dat seama că este o persoană curioasă, aventurieră care caută liniștea și conexiunea cu oamenii.

Dar înainte de toate, să înțelegem mai bine ceea ce face Andreea de fapt.

Ea le este de ajutor femeilor astfel:

  • în aspecte ce țin de conștientizare și identificare, nu doar a tiparelor nebenefice ce crează blocaje, ruperi de ritm sau întarzieri ale anumitor manifestări, ci și armonizarea (și vindecarea) lor de la sursa lor inițială
  • liniște sufletească, calm
  • dezvoltare personală și spirituală, evoluție
  • empowerment și transformare – susținere în procesul de reîntoarcere ‘acasă’ în locul acela de putere unde totul este posibil
  • eliberare emoțională – ce duce la armonizare, echilibrare și pace interioară
  • relații armonioase
  • ghidaj și susținere în procesele de tranziție: moarte și jale conștientă – atunci când au pierdut sau sunt pe cale să piardă pe cineva drag
  • creativitate, fluiditate, feminitate
  • sustinerea celor ce își doresc să aducă pe lume un copil și din diverse motive acest lucru nu s-a manifestat încă. 

Oau. Cred că la un moment dat, fiecare dintre noi am trecut cel puțin o dată prin cel puțin un aspect menționat mai sus. În tot procesul nostru de dezvoltare, vom traversa diferite etape, unele mai ușoare, unele mai grele, iar dacă există o persoană care ne poate pătrunde în suflet și să ne înțeleagă neliniștile, atunci de ce să nu apelăm la ea? Andreea poate fi una dintre aceste persoane.

 De-a lungul anilor a creat, susținut, coordonat și dezvoltat o multitudine de programe adresate atât adulților cât și copiilor, cu teme variate, de la lucrul în echipă până la programe de comunicare eficientă sau chiar de leadership. Toate acestea au împins-o să se dezvolte mai mult, să se cunoască mai bine, să înceapă să pună toate acele întrebări care incep „cu cine sunt eu și ce caut eu în viața mea”. Toate aceste căutări i-au deschis curiozitatea și pentru partea spirituală.

Cred că ar putea să scrie o carte dacă ar detalia tot ce mi-a povestit. Pe scurt experiența ei spune așa:

  • a început să mediteze activ și conștient încă din 2012
  • în 2014 a plecat în jungla Amazoniană pentru o retragere de 3 săptămâni, alături de o mică comunitate indigenă shipibo, urmată de o vizită în Valea Sacră și Machu Picchu
  • lucra deja cu oamenii pe parte de healing, căutarile și curiozitatea au adus-o să experimenteze și diferite căi spirituale printre care: Reiki, Seikhim, Huna, lucrul cu îngerii
  • tot în 2014 a sustinut și primul grup de meditație la Brașov, iar dacă până atunci partea de sesiuni 1:1 pornea de la aspecte/ provocări fizice, după întoarcerea din Amazon s-a întamplat ca serviciul ei pentru oameni să se mute pe aspecte ce implicau dezechilibrele emoționale
  • la sfârșit de 2014 s-a mutat în Germania și a ajuns să colaboreze și chiar să locuiască pentru o perioadă de vreme la un cuplu de shamani din tradiția Lakota
  • după aproximativ un an a susținut primul workshop în străinătate, apoi au urmat și altele în Germania, în Elvetia și în Irlanda
  • s-a reîntors în jungla amazoniană, doar că de această dată a prelungit șederea cu cateva luni, timp în care a vizitat diferite locuri sacre, comunități retrase și oameni înțelepți ai locului, healeri, shamani (chiar și un shaman de 106 ani – Calipso în una dintre insulele retrase din lacul Titicaca, la granița dintre Peru si Bolivia)
  • ulterior, după colaborări în Elveția a revenit în România pentru un alt training pe latura de emoții
  • apoi a susținut un eveniment la care au participat mai multe femei ce își doreau să vindece aspecte legate de feminitate și maternitate, unele pierzând sarcini anterior. La 6 luni dupa eveniment, două dintre ele au ramas însărcinate și au născut la diferență mică de timp una de cealaltă.
  • au urmat sesiuni individuale în care subiectul pe care era solicitată avea legatură tot cu partea de ‘însărcinare’
  • a susținut o prietenă în acest proces, care a ramas însărcinată ulterior, la scurt timp după, a recomandat-o unei rude apropiate cu care a lucrat, iar la timp foarte scurt a rămas și ea însărcinată. Cam asa a început aventura.

Andreea: „Experiența este învățătorul meu cel mai bun, așa că despre experiențe aș putea să îți zic foarte multe.” Cum ziceam, cu siguranță ar putea scrie o carte.

În ultimii 3 ani studiez intensiv calea vindecării ancestrale celtice, a misticismului celtic și al druizilor. Asta m-a dus în multe locuri, la multe traininguri cu oameni din toată lumea, din toate tradițiile. Doar anul trecut am îmbinat workshopurile și evenimentele pe care le-am susținut eu, cu trainingul și am plecat singură cu mașina într-un tur de Balcani.

În lucrul cu femeile îmbin partea intuitivă și tot ceea ce am acumulat la nivel de cunoaștere din tradițiile care m-au adoptat cu partea ‘clasică’ de coaching. În cei 6 ani de când fac lucrul ăsta oarecum independent de colaborarile anterioare, m-am întalnit și am susținut pe calea lor aproximativ 1000 de femei.

Știu că pentru unele persoane, poate fi greu de înțeles cum ar fi să trăiești tot ce a experimentat Andreea, cu toate astea te invit să privești dincolo de călătoria ei de până acum și să o cunoști așa cum este: o femeie ca tine, o femeie curioasă și curajoasă care a îndrăznit să trăiască exact așa cum și-a dorit, dincolo de prejudecăți.

Andreea: „De-a lungul timpului am fost și rănită și abuzată, în diferite feluri și forme. Unele răni s-au vindecat mai repede, altele mai tarziu, în timpul lor și mi-a luat ani să realizez cât de sacru este templul și corpul meu. Nu regret nici una dintre experiențe, căci fiecare dintre ele m-a format pe mine, așa cum sunt acum și m-au adus mai aproape de darurile mele.

Povestea mea și calea mea m-au adus în acest punct, în care de 6 ani de zile organizez și susțin regulat cercuri de feminitate, de meditație și seri de vindecare ancestrală celtică. Conduc programe de dezvoltare personală, emoțională și spirituală și retreaturi destinate evoluției femeilor atât în țară cât și în străinătate (în țări precum Elveția, Germania, Irlanda, Croația, Franța și Sardinia).

Sunt fertility si pregnancy coach, iar doamnele cu care am lucrat până acum au rezultate jucăuș de vizibile 🙂

Exceptând Sprouts of Light, în 2019 am pornit un alt proiect de suflet, ce se desfasura de ceva vreme fără însă a avea un format specific, Creatrix You. Un spațiu destinat femeilor care își doresc să vindece abuzurile fie ele fizice, morale sau emoționale și să își îmbrățișeze propria putere creatoare. Așa a apărut și prima ediție a conferinței ‘Puterea imperfectului feminin’, în care peste 70 de femei minunate au simțit chemarea și au avut curajul de a co-crea și de a aduce un aer nou în fondul colectiv feminin, discutând și marcând acele lucruri ce nu se spun niciodată.

Îți mulțumesc Andreea pentru deschidere și pentru toate informațiile împărtășite. Pentru mine ești cu adevărat o inspirație și sper că după ce ai citit și tu povestea ei magică, te vei pune poate un minut să reflectezi și să îți dai seama ce aspecte pot fi îmbunătățite în viața ta.

Te invit să îmi scrii și să îmi spui dacă sunt persoane de sex feminin pe care le știi, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute (din online sau nu) care au povești interesante și ne pot inspira să ne transformăm viața. Voi publica lunar câte un astfel de articol.