Înțărcarea blândă – povestea noastră

În articolul trecut am vorbit despre cum a decurs alăptarea la noi. Am subliniat cât de important a fost pentru mine să îmi pot alăpta copilul și că îmi doresc ca toate mamele să fie bine informate pe această temă.

Când am ales să înțarc?

Am vrut să îl alăptez pe Teodor până la 2 ani așa cum recomandă organizația mondială a sănătății. După ce a făcut un an și 10 luni (mai exact la un an, 10 luni și două săptămâni), am simțit că este timpul să renunțăm de tot. Oricum tot acest proces de înțărcare a început cu multe luni înainte pentru că mi-am dorit să fie totul blând chiar dacă va fi ghidat de mine, nu de copil. Că tot am menționat de ghidare… procesul de înțărcare poate fi ghidat de copil, ceea ce înseamnă că el singur își rărește mesele și renunță ușor, ușor de tot, dar totul ar putea dura și până la 5 ani. Nu este nimic greșit în asta, atâta timp cât mama este mulțumită și împăcată cu tot procesul. Cealaltă variantă pe care am și ales-o, a fost să îmi ghidez eu copilul să renunțe pas cu pas, dar am vrut neapărat să fie blând, fără plâns și fără a-l traumatiza.

Traumă înseamnă, pus ardei iute pe sâni, sau alte minuni, am auzit chiar și varianta cu cremă de ghete. Nuu!! nu asta este metoda potrivită. Gândește-te că ești atașată foarte tare de o persoană, iar aceasta brusc dispare sau se imbolnăvește sau chiar moare. Exact ce ai simți tu în această situație, simte și copilul tău pentru Țiți. Ea a fost pentru el, cum ziceam în articolul trecut, hrană liniște, consolare, căldură, conectare și nu în ultimul rând iubire. Cum ai putea tu, să îi iei toate acestea dintr-o dată și mai ales printr-o metodă atât de brutală? Tu cum te-ai simți?

De ce am ales să scoatem Țiți?

De când a făcut un an și jumătate am început să rărim. În primă fază am vrut să scoatem toate mesele din timpul zilei mai puțin înainte de somnuri (un somn la amiază și apoi cel de noapte), iar asta s-a întâmplat destul de natural și a venit chiar de la el. Ziua nu prea mai cerea fiind distras de joacă și de activități, nu îi mai stătea gândul. Mai cerea doar dacă se lovea sau era bolnăvior. Astfel că în timpul zilei Țiți era cerută dimineața la trezire, apoi înainte de nani la prânz și seara înainte de somnul de noapte. Când totuși se întâmpla să mai ceară ziua, alăptarea se întâmpla doar într-un singur loc și anume pe un scaun din living. Dacă nu era scaunul disponibil, nu primea Țiți.

Apoi, pentru că problema la noi era noaptea, nu ziua, mi-am dorit să scoatem Țiți pe timpul noapții, să mai rămână doar înainte de somnuri și dimineața. Noaptea se trezea destul de des și pe lângă asta, era și ușor agresiv. Uneori mai avea un pic și mă și „viola” în timp ce o căuta pe Țiți – asta pentru că de cele mai multe ori dormea cu mine în pat. Începusem să fiu foarte deranjată de acest aspect, iar în momentul în care mama se simte inconfortabil în vreun fel este recomandat să se găsească soluții, altfel apar frustrările. Am căutat soluții, dar cu toate astea au apărut și aceste frustrări. De multe ori mă țițilea atât de tare că mă și durea, de dormit nici nu mai spun, că nu reușeam să mă odihnesc; nici eu, dar nici el.

Cum am făcut?

Ți-am zis că mi-am dorit ca totul să fie fără plânsete și durere sufletească pentru el. De fiecare dată merg pe principiul să spunem adevărul copilului dar de data aceasta trebuia să găsesc o poveste care să îi placă și să-l facă să o lase pe Țiți să plece de bună voie. Dar unde să plece Țiți și de ce? 🙂 Ei bine… de aici urmează să te amuzi un pic pentru că stau foarte bine la capitolul imaginație 😀 Aaa… înainte să trec la povesteală, o altă metodă auzită de la Crina Coliban este să mergem pe psihologia inversă și să îi dai Țiți până nu mai vrea. Efectiv alergând prin casă după el că Țiți vrea să fie țițilită :). Imaginea mea mentală este tare haioasă. Cred că funcționează această metodă dacă cere mult în timpul zilei. În cazul meu nu prea se potrivea.

Totul a pornit de la acest cort și de la faptul că înainte de nani mereu îi spuneam „Paa” Lunii.

Cort cu rachete

Înainte cu o zi de a scoate Țiți noaptea, l-am pregătit și i-am spus ce urmează. I-am povestit toată ziua cum Țiți pleacă într-o aventură și că împreună cu astronautul zboară cu racheta pe Lună. Că este atât de încântată și că își dorește atât de mult să zboare cu racheta, apoi când e ziuă iar afară o să vină și o să ne povestească cum a fost și ce a văzut. Noaptea când s-a trezit i-am reamintit povestea, îi arătam Luna și îl întrebam dacă o vede pe Țiți. În funcție de momentul în care se trezea îi spuneam ba că încă este pe drum spre Lună, sau că a ajuns deja pe Lună și că abia așteaptă să ne povestească cum este, sau că este în drum spre casă, dar drumul este luung tare și nu ajunge așa repede înapoi, că trebuie să așteptăm să se facă ziuă afară. A înțeles povestea și nu a protestat. S-a lăsat doar cu un miorlăit mic de pisicel :). A adomit înapoi destul de ușor. Pe la 7 dimineața a venit Țiți. Bucurie maximmăă. La trezire am povestit despre cum a fost aventura. Primele nopți au mers chiar nesperat de bine.

De aici a început un întreg serial despre aventura lu’ Țiți. În prima noapte, fiind Decembrie, Țiți s-a întâlnit cu Moș Crăciun și l-a ajutat să pregătească sania și să exerseze zborul cu renii. Apoi pe Lună a întâlnit un extraterestru care i-a devenit prieten. Acesta era singur acolo și s-a bucurat tare mult când Țiți împreună cu astronautul au ajuns la el. În următoarele nopți ,Țiți a devenit din ce în ce mai rebelă 🙂 S-a împrietenit cu extraterestrul și împreună cu astronautul au început să aibă petreceri. Apoi noi doi, în timpul zilei am pus pe youtube Dametocosita Full Alien Song și am văzut cum dansa extraterestrul la petreceri Ulterior am schimbat melodia și decorul și cei trei au început să se distreze și pe Me Kemaste. Împreună cu ei, bineînțeles că ziua ne distram și noi pe cele două melodii. Au mai fost și alte povești pe lângă. Din Decembrie până în Februarie am avut timp să îmi las imaginația să zburde, dar îți las loc și ție de scenarii :D.

Ulterior, a început să facă destul de urât în jurul orei 4-5 dimineața și nu mai voia să adoarmă fără Țiți nici cum. Mai greu… mi-am dat seama că lui îi era foame. Mi-a luat un pic până am realizat acest aspect revelator 🙂 și am acceptat totuși să îi dau în continuare atunci când se trezea de foame.

Totul a decurs minunat până în Februrie când Teo a început grădinița și am reluat alăptatul pe timpul nopții. Până în Aprilie ne-am întors de unde am plecat. Planul era să scoatem Țiți la somnul de amiază având în vedere că oricum la gradi urma să doarmă fără, dar pandemia ne-a încurcat un pic planurile. Ușor, ușor frustrările de care am menționat mai sus au reapărut și chiar s-au amplificat. Astfel că după o noapte plină de țițilit am hotărât și am zis gata! Este timpul ca Țiți să se mute pe Lună la extraterestru de tot! Teo avea un an, 10 luni și două săptămâni.

Am procedat la fel ca atunci când a aflat de noua aventură în care vrea Țiți să plece. Ziua i-am povestit că el este băiat mare și independent și că nu mai are nevoie de Țiți. Că nu este singur, că o are pe mami, tati, bunica, bunicu, Bella.. tot familionul…iar extraterestrul este singur și trist acolo sus pe Lună și că el chiar are nevoie de ea să aibă grijă de el. Recunosc, a fost un pic mai greu de data aceasta.

Dar niciodată nu s-a lăsat cu un plâns de neoprit, doar îmi arăta că era deranjat de situație și că îi era mai ușor să adoarmă cu Țiți. Și pentru că o căuta pe Țiți, de data aceasta a trebuit să aplic plasturi pentru a-i arăta că întradevăr este plecată (ziua încercam să nu vadă totuși, pentru că nu merge păcălit, copiii se prind mai repede decât credem noi).

Pe lângă povestit, explicat, ținut în brațe ziua am avut grijă să îi ofer mai multe momente de conectare fizică. L-am îmbrățișat mai mult, ne-am hârjonit, ne-am gâdilat, iar la somn l-am lăsat să o atingă și să o caute pe Țiți (plasturii au fost un must-have în faza asta – pe întuneric nu își dădea seama că erau plasturi). Practic adormea în același fel ca înainte doar că acum fără supt.

În primele zile, Țiți i-a trimis scrisori de pe Lună prin intermediul unei steluțe. Și încă îi trimite, dar cu timpul vor fi tot mai ocazionale. Zilnic îi spunea că îl iubește și că este mândră de el, îi povestea cum este pe Lună și ii oferea o misiune prin care să îi arate că întradevăr este băiat mare și nu mai are nevoie de ea. Misiuni ca: să îi pună mâncare Bellei, cățelul nostru, să o îmbrățișeze, să își pună jucariile la locul lor, să dea cu aspiratorul (activitatea lui preferată), să își pună hănuțele murdare în coșul lui de rufe sau să o ajute pe mami și pe tati la ștersul prafului. Activități specifice copiilor care au doi ani.

Prin aceste scrisori, îl ajut să nu se simtă abandonat și tot o dată îl fac să fie important, că întradevăr nu mai are nevoie de Țiți. Deocamdă suntem încă în perioada de acomodare. Au trecut nici două săptămâni de când am hotărât că este momentul înțărcării dar, până acum pot spune că totul a mers foarte bine și tot acest proces îl consider blând care nu s-a lăsat cu plânsete deloc.

În primele două nopți se trezea o dată, la fel ca înainte de înțărcare, în jurul orei 4 și îi dădeam un iaurt sau o banană și adormea la loc imediat fără să mai fie nevoie să îi povestesc. Apoi am început să îi dau banană dupa ritualul de seară chiar când îl puneam în pat și cred că deja îi este cumva și asociere de somn. Nu mai adoarme fără ea seara. În ultimul timp mănâncă mai bine și în timpul zilei, făcându-și necesarul caloric, plus banana dinainte de nani și … s-a întâmplat minunea… Nu s-a mai trezit deloc. Yeeeii… uitasem cum este să dormi toată noaptea fără întreruperi.

Cum mă simt eu?

Din punct de vedere fizic, având în vedere că am mers treptat și nu am înțărcat brusc, lactația deja începuse să-mi scadă. Totuși, chiar înainte de înțărcare, alăptam de două ori pe zi plus noaptea și prin urmare m-am luptat cu angorjarea sânilor timp de o săptămână. Ce am făcut pentru a-mi diminua disconfortul? Am muls exact cât să scap de surplusul de lapte care îmi provoaca dureri, nu mai mult, pentru a nu stimula. Am aplicat foi de varză crudă bătute și am băut ceai de salvie. Încă mai beau o cană pe zi. În primele zile a fost nevoie să mulg o dată pe zi, apoi tot mai rar, iar acum nu a mai fost nevoie deloc. Pentru a se regla lactația poate să dureze până la 40 zile.

Din punct de vedere psihic, realizez că am fost pregătită pentru acest pas și astfel Teodor simte și reacționează foarte bine. Încă mai cere, dar nu plânge. De fiecare dată când își amintește (tot mai rar) sau seara înainte de nani îmi „povestește” cum Țiți: „Luna, zboallă lachetă… brrumm ” și îmi arată cum a zburat. În plus, așteaptă următoarea scrisorică.

Concluzie

Dacă simți că a venit momentul înțărcării << nu pentru că se găsește mereu cineva care să îți spună, dar cât îi mai dai? E mare deja! >> ci pentru că așa simți tu, sper ca experiența mea să te inspire și să te ajute. Poate vei folosi născocirea mea sau poate vei fi chiar mai inventivă. Îmi doresc doar să abordezi situația prin metode blânde.

Cum ziceam și în articolul trecut, alăptarea este ceva foarte intim între mamă și copil și nimeni în afară de cei doi nu are drept de decizie asupra acestui fapt: dacă alegi să alăptezi sau nu, sau când și dacă să înțarci.

Tu ce părere ai despre povestea lu’ Țiți a noastră? 🙂

5 gânduri despre „Înțărcarea blândă – povestea noastră

  1. Buna, am fost de fata la o intarcare. Eram bona la un moment dat si dupa doi ani s-a hotarat de catre mama sa nu mai dea piept fetei ei. S-a hotarat ca timp de o sapt.sa mergem cu fata la tara la departare de mama, doar cu mine pe timpul noptii. Copila a plans tare rau se trezea speriata vreo trei zile tragea de mine si se zvarcolea. In partea cealalta mama fetei avea spaime, devenise tare nervoasa, era ingrijorata. Deci a durat 5 zile intarcarea, apoi intradevar nu a mai vrut piept. Nu cred ca asa a fost bine, distantarea este prea brusca.

    Apreciază

    1. Da.. Eu am încercat sa evit astfel de metode și am vrut ca totul sa fie blând.. Pentru ca înțărcarea este un proces intim între copil și mama și amândoi sunt afectați în egala măsură. Nu zic ca metoda mea este cea mai bună.. Am vrut doar sa evidențiez ca se pot aborda și metode blânde prin care și copilul și mama sa poată sa treacă peste aceasta etapa mult mai ușor.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.