Cum să prevenim, cum să gestionăm și cum să învățăm din comportamentul dificil al copiilor

Nu cred că există părinte care nu s-a confruntat cel puțin o dată cu un comportament dificil din partea copilului. De ce ajung copiii noștri să aibă momente în care sunt nervoși, violenți și foarte greu de înțeles? Nu vreau să vorbim din cărți ci despre ce se întâmplă în viața reală – în viața mea de părinte mai exact.

Eu nu sunt psiholog, prin urmare aceste informații nu ar trebui să excludă sfaturile unei persoane calificate atunci când este cazul. Vorbesc doar din experiență și îți împărtășesc cum am reacționat eu în asemenea situații. Pot spune că am copil echilibrat care are foarte rar astfel de momente greu de gestionat. De ce? Pentru că am înțeles de ce anume ajung ei să fie dificili, mici teroriști, cum am mai auzit la alți părinți 🙂 Te rog ia în considerare că Teodor are acum un an și 10 luni. Fiecare copil este diferit, de aceea te rog să filtrezi și să adaptezi ceea ce urmează astfel să se potrivească pentru copilul tău.

Ce fac eu să am un copil „cuminte”?

Zilnic petrec cel puțin 10 minute neîntrerupte cu el. Toată atenția mea este a lui în acest timp

Asta este esențial din punctul meu de vedere pentru oricare părinte. Dacă nu vrei să te trezești că îți cere copilul atenția în cel mai nepotrivit moment, atunci trebuie să îi aloci zilnic timpul tău neîntrerupt.

Eu evit să îmi verific telefonul sau să fac și altceva în timpul petrecut cu el: îi dedic timp în care mă pun la dispoziția lui și fac ceea ce își dorește el.

Câteva minute în care îți concentrezi toată atenția asupra copilului tău îi vor umple „găletușa” și vei rămâne surprinsă că el chiar va vrea să aibă momente în care să se joace și singurel dacă nevoia de atenție îi este satisfăcută.

Îi acord responsabilități – bineințeles adaptate vârstei lui – dar mereu un pic peste ceea ce este el obișnuit în mod normal – nu foarte dificile pentru a-l face să se simtă descurajat dar destul de provocatoare pentru a-l face să se simtă important și valoros

Copilul se va ridica la nivelul așteptărilor noastre ca părinți. Atunci când așteptările noastre sunt mici, nu le comunicăm clar sau îi transmitem neîncredere prin ceea ce îi spunem, copilul exact așa va reacționa.

Exemplu: Teodor mănâncă din aceleași farfurii ca ale noastre, în locul celor de plastic, bambus etc. Folosește tacâmuri de inox și este mereu încurajat să acționeze ca noi adulții. Un moment când se simte foarte valoros este atunci când îi arată bunicii cum să pornească mașina de spălat vase pentru că ea nu se descurcă. Iar atunci când face greșeli (sparge farfuria de ex) îi explic că și noi adulții facem greșeli, îi evidențiez pericolele (că s-ar putea tăia) și nu este mustrat.

În primul rând concentrează-te pe schimbarea propriilor presupuneri despre copilul tău și nu folosi potențialul greșelilor ca o barieră pentru a-l provoca în viitor. Vorba aceea „din greșeli învățăm”… inclusiv copiii noștri.

Când simte nevoia să se descarce și caută motive să plângă, îl „ascult” și îl țin în brațe fără să îi zic nimic

Teodor nu este un copil plângăcios în public, dar adesea se întâmplă ca înainte de somn să simtă nevoia să se descarce. La prima vedere aș putea crede că refuză să doarmă. Îmi tot arată ușa că vrea afară din cameră, sau îl strigă pe tati sau.. sau … ideea e cu cât primește ce cere, nu se liniștește, ba din contră. Aș putea începe să mă enervez dar el nu are nevoie de altceva decât să se descarce de tensiunea acumulată. Și noi adulții ne descărcăm prin plâns după ce am avut o zi proastă. Ei de ce nu ar face-o?

Îl țin în brațe, îl mângâi pe spate și cel mai important îi accept supărarea. Îi spun: „Știu și te înțeleg că ești supărat” sau „Înțeleg că ești supărat, sunt aici să te ascult” și nimic mai mult. Apoi după ce se liniștește doarme mai bine si mai mult timp.

Mereu îi dau șansa să facă propiile alegeri

Indiferent de momentul zilei, ori de câte ori am posibilitatea îl las să facă alegeri. Începând de la „du-te te rog să alegi din ce farfurie vrei să mănânci”, sau „ce bluză vrei? cea cu cățel sau cea cu mașinuțe?”. În acest caz de multe ori se întâmplă să îmi ofere el chiar și a treia variantă. „Vrei să ne jucăm în casă sau în curte?” etc.

Apoi în momentele când refuza să facă ceva, de exemplu: nu vrea să iasă din cadă la băiță, în loc să mă tem de o luptă previzibilă îi ofer două opțiuni convenabile pentru mine. Îl anunț astfel: „Te mai poți juca 2 minute, apoi ieșim” dar urmată de o alegere din partea lui: „Apoi vrei să te speli pe dinți cu periuța asta albastră sau cu cea verde?”

Înainte să îi interzic ceva, mă întreb: „nu îl las să facă asta pentru că îmi strică mie confortul sau pentru că întradevăr nu are voie?

Mă consider un părinte permisiv. Zic asta pentru că de cele mai multe ori impulsiv aș putea reacționa cu „nuu face asta!” doar pentru că nu vreau să curăț ulterior mizeria sau pentru că va necesita ceva efort din partea mea. Și realizez că poate copilul ar avea ceva de învățat din asta iar eu nu îl las. Astfel el poate vedea și consecințele acțiunilor lui.

Îi interzic să facă ceva doar atunci când se pune în pericol sau când se poate răni pe el sau pe altcineva sau dacă încalcă anumite reguli. Evit pe cât posibil să îi tot repet cuvântul „nu” sau „nu ai voie”. Am preferat să îi creez un mediu sigur astfel să nu fie nevoie să îi tot interzic pe ce să pună mâna.

Că tot am zis de reguli, da aplic reguli

Copiii au nevoie de îndrumări și granițe în care să exploreze. Asta nu înseamnă că sunt strictă. Când aplic reguli mă gândesc la priorități, ce vreau să-l învăț ce valori vreau să îi transmit.

Dacă sunt lăsați liberi să cutreiere, nu vor avea pe nimeni să-i învețe ce este bine și ce este rău. Dacă propriii lor părinți nu pot să le facă față izbucnirilor, atunci cine o va face?

Întotdeauna îi evidențiez comportamentul pozitiv

Chiar și cele mai banale acțiuni, ca cea în care și-a ales el o carte în care să se uite, i le evidențiez. Mereu îi spun că sunt foarte încântată de faptul că a ales el o carte în care să se uite, sau că a împărțit o jucărie de bună voie, sau că a luat un șervețel și a șters singurel apa pe care a vărsat-o. Copiii răspund mult mai bine la laudele asupra acțiunilor pozitive în locul reprimării celor negative. Dacă este încurajat când face ceva bine cu atât mai mult va continua să repete.

Îi descriu și îi explic în loc să îi ordon sau să îi impun ceva

Dacă aruncă jucăriile și le poate strica, îi descriu. „Ai aruncat mașinuța pe jos. O doare.” Începând cu această tehnică se pot devia luptele de putere. Este mai probabil să-și ia mașinuța și să nu o mai arunce dacă nu este o cerere. S-ar putea să ai noroc începând cu această metodă înainte de a-i spune în mod explicit sarcinile pe care ar trebui să le facă.

Rutina este foarte importantă

Rutina și obiceiurile îl ajută pe copil să se simtă confortabil pe parcursul zilei. Astfel se concentrează pe joacă în loc să se simtă anxios de ceea ce urmează. Atunci când anunți că mâncarea este gata, el va ști unde să meargă să mănânce. Sau seara înainte de culcare va ști că trebuie să facă băiță și să se spele pe dinți înainte să se pună în pat. Nu va trebui să îi amintești ce trebuie făcut. Și cel mai probabil se va conforma mult mai ușor atunci când știe ceea ce urmează.

Îl tratez respectos, ca pe oricare alt membru adult din casă

Te-ai comportat vreodată bossy cu copilul tău? Dacă da, ai observat probabil că a reacționat exact ca oricare alt adult căruia i te-ai fi adresat la fel. Pe cât posibil încerc ca atunci când mă adresez copilui, să mă gândesc dacă ceea ce îi spun i-aș zice și vecinei, soțului, sau prietenei mele în același fel. Poți să rămâi ferm și să stabilești reguli dar într-un mod respectos fără a pune copilul într-o poziție inferioară.

Mă luminez de fiecare dată când ne reîntâlnim după câteva ore de absență

Mă bucur sincer și îi arăt că mi-a lipsit atunci când revin de la birou sau chiar și după ce se trezește dimineața. Nu sunt teatrală exteriorizându-mă caraghios. Efectiv îl îmbrățișez și îi spun că mi-a fost dor de el în loc de un simplu „Ce faci mami? Cum ești?” Îi spun „Te iubesc” ori de câte ori am ocazia.

Când acțiunile lui sunt negative, mă gândesc de fiecare dată de ce a făcut ceea ce a făcut

Data viitoare când copilul nu reacționează conform așteptărilor nu presupune că a făcut ceva cu un scop sau din răutate sau pentru a te răni. Copiii mici nu au intenții negative niciodată. Gândește-te de ce a făcut-o în schimb. Adesea motivul este unul cinstit și nu are rădăcini în comportamentele greșite intenționate. Alteori, poate doar a uitat regulile. Dacă vei căuta să vezi cauza îți vei da seama că intențiile lui sunt de obicei nevinovate.

Vorbesc cu el de la același nivel

Una dintre cele mai bune metode de a-ți calma copilul este să vorbești cu el de la nivelul ochilor lui. Astfel se va simți ca și cum ai fi de partea lui și va fi mai cooperant. Eu încerc să aplic asta cât mai des, nu doar în momentele de supărare.

Îmi cer scuze copilui atunci când greșesc

De multe ori ne-am fi dorit să putem retrage cuvinte dure sau acțiuni pripite. Nu putem da timpul înapoi; nu există nicio modalitate de a derula și de a schimba ceea ce s-a făcut. În schimb, facem următorul cel mai bun lucru: să ne cerem scuze.

Scuzându-ne copilului este important din foarte multe motive:

  • îl lași să vadă că și tu faci greșeli, la fel ca el
  • îl înveți cum să-și ceară scuze
  • îl respecți îndeajuns de mult încât să admiți că ai nevoie de iertarea lui
  • scuzându-te – te ajută să empatizezi și să vezi lucrurile și din perspectiva copilului

Etichetez emoțiile

Când copilul este fericit, trist, nervos îi punctez emoțiile. Cel mai adesea apelez la întrebări.

Exemplu: „Ești un pic confuz și speriat de prima zi la grădiniță, nu? ” sau „Ești fericit că vine bunica la noi?”, „Ai observat că fetița aceea era supărată și a început să plângă pentru că a căzut și s-a lovit?” sau .. „Sunt nervoasă pentru că … ” etc.

Copilul învață și reacționează la tot prin observare și imitare

De multe ori în jurul meu văd comportamente ale adulților în prezența copiilor, care i-ar putea afecta negativ pe cei mici. De exemplu, părinții nu se respectă reciproc și nu au grijă la felul în care își vorbesc de față cu copilul. Felul în care noi reacționăm în momentele de criză este copiat de copil în momentele lui de criză. Copiii învață observându-i și imitându-i pe ceilalți. Copiii adoptă ceea ce văd, într-un mod mai creativ.

Nu avem cum să fim zen tot timpul și nu este indicat ca în momentele mai tensionate copilul să fie ferit. Dacă este ferit își va crea o bulă în care totul este perfect și se va sparge când va da piept cu viața. În astfel de momente, observându-ne pe noi învață cum să își controleze emoțiile în situațiile dificile pentru ei. Copiii sunt oglinda noastră.

Nu zic că sunt mama perfectă, nici pe departe. Toată viața mă va pune în postura de învățăcel, dar în fiecare zi încerc să fiu cea mai bună mamă pentru copilul meu.

Tu cum reacționezi în momentele dificile cu copilul tău?

3 gânduri despre „Cum să prevenim, cum să gestionăm și cum să învățăm din comportamentul dificil al copiilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.