Hell Week – Ziua 1: Obiceiuri

Dacă ai citit ultimele mele articole, știi că în această săptămână particip în provocarea Hell Week preluată din cartea HELL WEEK: Seven Days to Be Your Best Self scrisă de  Erik Bertrand Larssen un fost parașutist norvegian. 

Aici am povestit ce este această provocare și de ce ar trebui să o accepte cât mai multă lume. Apoi am vorbit despre pregătirea de care este nevoie înainte de a ne apuca. Aceasta include 7 pași, iar fiecare pas implică câte un plan de acțiune.

Pentru a ne ajuta să respectăm una dintre reguli am scris și câteva idei rapide de mic dejun pentru somnoroși.

Știu că poate sună complicat și complex dar dacă mă întrebi pe mine nu mi s-a părut chiar atât de hellish prima zi. Sau cel puțin, nu încă :).

Azi, Luni este despre – Valorificarea Forței obișnuinței. Se presupune că în această zi trebuia să mă concentrez pe ce obiceiuri am, fie ele bune sau mai puțin bune. Unul dintre ele este acela că mă pun să dorm foarte târziu și faptul că mi-am scos din rutina mea să mai fac sport în mod regulat. M-am motivat destul de greu să mă apuc de antrenament și nu pot să spun că a și fost unul foarte solicitant. Dar pentru prima zi este important că am făcut mișcare.

În rest, stilul meu de viață este unul sănătos, așa că pe parte de alimentație nu trebuie să fac nici o schimbare. Alte vicii nu am, în afară de cafea. Yeess.. coffee addicted dar asta nu vreau să schimb.

Mi-a fost un pic greu pe parte de „pauză digitală”. Daa, sunt dependentă de telefon dar mi-am făcut un plan pentru a rezolva acest lucru. Planul meu este foarte simplu. Pun telefonul undeva și nu mă mai uit la el :D. Glumesc… am o aplicație care se numește „Stay free”. Este foarte utilă și faină fiindcă îmi arată cât timp petrec pe telefon în funcție de ce aplicații folosesc. În plus, mă notifică atunci când depășesc limita setată. Din moment ce activitatea din ultimul timp implică rețelele sociale și postările pe blog, nu pot să renunț la el pe cât de mult mi-aș fi dorit.

Partea faină este că odată cu schimbarea mea de program s-a schimbat și programul lui Teodor. La 06.20 s-a trezit (ceea ce nu m-a încântat prea tare – fiindcă nu am mai avut timp de ce îmi propusesem), dar apucasem să-mi beau cafeaua, să meditez și să mă aranjez un pic. Dar partea bună este că la fix 18.20 a adormit dat fiind că a refuzat să doarmă la prânz. Așa că am avut 3 ore jumătate să scriu acest articol, să pregătesc micul dejun și să mai fac una alta.

Să îți spun cum m-am descurcat cu cele 7 reguli impuse.

  1. Devreme în pat (ora 22.00), devreme în picioare (ora 05.00 dimineața).

Ei bine… Recunosc. Nu sunt o persoană matinală. Niciodată nu am fost. Dar la 05.30 m-am trezit. Având în vedere că Duminică seara m-am pus să dorm la ora 12.00 în loc de 22.00 așa cum ar fi trebuit, trezitul a fost cu atât mai greu. Plus că nici Teo nu doarme toată noaptea legat. Dar, am observat că dacă psihic știu că am activități statice dimineața mă motivez să mă dau jos din pat mult mai ușor. M-am trezit, am meditat, mi-am făcut rutina de dimineața apoi am băut apa cu lămâie, cafeaua și am apucat să mănânc o brioșă până s-a trezit Teo.

Interesant a fost că m-am simțit foarte vioaie. Chiar dacă aparent am dormit puțin nu m-am simțit deloc obosită. Iar până la 7.30 deja băgasem o mașină de haine la spălat și făcusem un pic de ordine prin casă. Concluzia este că e chiar plăcut să fii o persoană matinală. La ora 09.00 eram surprinsă de cât de multe reușisem să fac și ziua abia începuse.

2. Arată absolut impecabil tot timpul

Eh, nu am arătat chiar fabulos, dat fiind că am stat acasă. Dar față de o zi obișnuită am încercat să-mi acord totuși mai multă atenție. Pentru că nu pot merge la cosmetică în perioada asta, a trebuit să-mi fac acasă aceste tabieturi. Că tot era vorba de obiceiuri azi.

3. Fă sport până la capacitatea ta maximă de rezistență

Să nu exagerăm totuși :D. Sunt mândră de mine că am reușit să fac un atrenament, chiar daca nu a fost el cel mai greu. Eu nu pot sub nici o formă să fac sport dimineața. Cum ziceam.. nu sunt o persoană matinală și mă motivez să mă dau jos din pat doar când știu că urmează să am activități statice.

4. Adoptă o dietă sănătoasă

Aici nu am schimbat nimic față de o zi obișnuită. Azi a fost mai lejer pe partea aceasta și fiindcă nu a fost nevoie sa gătesc pentru că am avut mâncare făcută cu o zi înainte.

5. Ia o pauză de la viața digitală

Mda…Destul de grea regula aceasta pentru mine. Dar am reușit să diminuez timpul petrecut pe telefon. Cum ziceam, mă folosesc de aplicația mobilă „Stay free”.

6. Fii super focusat

Nu prea am cum să fiu super focusată. Cât timp Teo e treaz îmi solicită toată atenția și nu prea pot să fac nimic altceva. Dar dacă doarme, sunt foarte focusată pe ce am de făcut :). Iau lucrurile pe rând și încerc să evit multitaskking-ul pe cât de mult posibil. Aici mai am de lucrat, iar azi, în a doua zi din Hell Week despre asta este vorba.

7. Spuneți jocul

Sunt deja în joc. Dacă m-am băgat în horă acum trebuie să dansez. Îmi place să mă provoc, să caut metode prin care să ies din rutină. Dacă nu aș face asta, cred că aș fi înnebunit în cei doi ani în care am stat în concediu’ de creștere al copilului. Nu sunt perfectă, dar mereu caut să mă dezvolt. Motto-ul meu este „There is always a way to be better” și chiar încerc să mă ghidez după el.

Nu am simțit această primă zi din Hell Week la o intensitate foarte mare. Singurul aspect major schimbat a fost trezitul la ora 05.30 și dormitul la ora 22.00. Dar mi-a plăcut mult asta. Mai ales partea cu dormitul :D. Per total, mulțumesc Hell Week! Deja viața mea începe să fie mai bună. Și vă mulțumesc vouă celor care îmi sunteți alături și mă motivați că știu că nu sunt singura care se trezește la ora 05.00.

Dacă și tu ai fost alături de mine ieri, ție cum ți s-a părut ziua dedicată obiceiurilor? Dacă ți se pare interesant, dar nu ai acceptat provocarea din prima, o poți începe oricând!

5 gânduri despre „Hell Week – Ziua 1: Obiceiuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.