Provocarea Hell Week. Ce este și de ce ar trebui să o faci?

Această provocare nu este inventată de mine. Este preluată din cartea HELL WEEK: Seven Days to Be Your Best Self scrisă de Erik Bertrand Larssen un fost parașutist norvegian. Ceea ce îți voi spune este bazat pe notițele luate de mine pe parcursul cărții.

O puteți găsi pe Amazon și este disponibilă doar în limba engleză. Atât de nerăbdătoare am fost legat de această carte că am achiziționat și eBookul pentru că am putut să mă apuc de citit imediat după plată. Deja când îmi sosise cartea, eram la jumătatea ei datorită eBookului. Îți las linkurile de unde le poți cumpăra la sfârșitul articolului.

Nu am făcut provocarea înainte, ceea ce înseamnă că o vom face împreună. Asta dacă te conving să mi te alături. Să îți zic de ce sunt așa de entuziasmată și de ce îmi doresc să o facă cât mai multă lume.

Ce este această săptămână de fapt? În ce constă  provocarea?

Cartea a fost gândită să se potriveasca pentru toată lumea. Pentru oricine decide că vrea să își schimbe radical viața în bine. Nu va fi o săptămână ușoară, de unde și numele de „Hell week” (săptămâna iadului). Dar ce ai de pierdut dacă încerci? Până la urmă este vorba de 7 zile doar. Este cineva care nu-și dorește ce este mai bun în viața lui? Dacă asta se poate întâmpla într-o perioadă atât de scurtă, cu atât mai bine!

Această provocare este pentru cine are probleme să găsească motivația în a face ceea ce își dorește. Yep! Și eu ma confrunt cu asta. Este  pentru toată lumea! Pentru unii va reprezenta poate o lovitură grea dar cu un final plin de satisfacții, iar pentru alții poate va fi doar o îmbunătățire a vieții fără a fi neapărat o săptămână a iadului.

Această provocare este pentru tine dacă:

  • Vrei să devii mai productiv și mai eficient în treburile de zi cu zi, în treburile casei sau la muncă
  • Să te apuci în sfârșit de lucrurile acelea pe care le-ai tot amânat
  • Ai nevoie de o cale prin care să pierzi în greutate, să te apuci de sport, să mănânci mai sănătos și chiar să te ții de asta
  • Poate îți dorești ca în sfârșit să îți deschizi o afacere sau să îți transformi pasiunea intr-un business – pentru viitor. Știu că nu este un moment bun. Provocarea dacă ți se potrivește, va putea fi repetată oricând. Depinde și ce afacere ți-ai dori 🙂 Poate este nevoie de ea acum, în această perioadă.
  • Dacă pur și simplu vrei să-ți îmbunătățești viața și să-ți testezi limitele

Dacă te regăsești în ceea ce am zis mai sus, alătură-te și tu în provocare!

Dacă mă întrebi pe mine, Hell Week nu îmi pare a fi chiar așa de hellish. Dar vom concluziona împreună asta.

DESCRIERE

Prima parte din provocare constă de fapt într-o pregătire. Această pregătire este împărțită în 7 pași și poate dura până la 3 săptămâni. Este nevoie de această pregătire. Când vei fi gata atunci va începe săptămâna iadului. Săptămâna care să te ajute să fii varianta ta cea mai bună. Voi reveni cu detaliile legate de această pregătire în următorul articol. Vom face totul împreună.

Apoi, când vom începe provocarea va trebui să știm cele 7 reguli și ce reprezintă fiecare zi.

Luni – Valorificarea Forței obișnuinței

Marți – Intrarea in the mood. Nu prea am știut cum pot să traduc asta în română și să sune bine

Miercuri – Gestionarea timpului

Joi – Ieșirea din zona de confort

Vineri – Odihnă și răsplată

Sâmbătă – Controlul dialogului interior

Duminică – Punerea vieții în perspectivă

De ce este nevoie să respectăm cele 7 reguli descrise mai jos?

Nimic din ceea ce ne dorim nu se obține fără nici un efort. Pentru a deveni versiunea noastră cea mai bună trebuie să facem ceva în privința asta. Nimic nu se va schimba atâta timp cât comportamentul nostru rămâne același. În această săptămână nu avem voie să spunem: „Mai vreau să dorm în dimineața asta!” sau “Nu am chef acum, rămâne pe mai târziu”. Această săptămână este meniă să te ajute să deprinzi obiceiuri noi care să-ți creeze viața plină de satisfacții pe care ți-o dorești.  

“Săpămâna Iadului „ începe Luni la ora 05.00 dimineața și se va termina Duminică la ora 22.00 seara.

Regula nr. 1 – Devreme în pat (ora 22.00), devreme în picioare (ora 05.00 dimineața).

S-a demonstrat științific că o problemă de actualitate este somnul insuficient. Dacă am dormi o oră în plus în fiecare săptămână (nu în fiecare zi, ci în fiecare săptămână!) salariul nostru ar crește cu 4%. Eu cred că merită această creștere, chiar dacă nu este uriașă, doar prin simplul fapt că îi dăm corpului și minții timpul necesar pentru odihnă și recuperare.

Va exista o singură excepție de la această regulă, în cele 7 zile. Vei vedea când vom ajunge acolo.

Regula nr. 2 – Arată absolut impecabil tot timpul

Cred că ai auzit vorba: „Îmbracă-te pentru job-ul pe care ți-l dorești nu pentru cel pe care îl ai”. Asta nu înseamnă că trebuie să îți schimbi garderoba, dând iama în cumpărăturile online  (pentru că fizic nu avem cum, trebuie să stăm acasă!), ci trebuie doar să fim atenți la cât de îngrijiți suntem, la cum ne simțim. Trebuie să arăți absolut  fabulos pentru că asta îți va schimba atitudinea și vei căpăta încredere.

Îmbracă-te frumos pentru soț, soție, copii, cățel 🙂 … pentru tine! Câteodată filozofia “prefă-te până reușești” – “fake it till you make it” chiar se aplică, iar stima de sine crescută este unul dintre rezultate.

Regula nr. 3 – Fă sport până la capacitatea ta maximă de rezistență

Această săptămână este despre testarea limitelor (limitele fizice – atâta timp cât doctorul  și sănătatea îți permite). Toți oamenii de succes spun că fac sport în mod regulat. La rândul nostru pentru a deveni oameni împliniți și de succes ar trebui să copiem comportamentul celor care au ajuns unde și-au dorit.

În această săptămână trebuie să facem sport minim o oră în fiecare zi, iar două dintre ele ar trebui să reprezinte antrenamente mai grele decât în mod normal. Săptămâna aceasta eu mă voi antrena acasă. Ce am observat în aceste zile, este că prin mobilizarea de a susține micile afaceri, persoanele care sunt antrenori/ antrenoare de sport au pus la dispoziție antrenamente online gratuite pentru a compensa lipsa mersului la sală. Dacă știți de ele vă rog să le menționați în comentarii pentru a ne ajuta să respectăm această regulă.

Chiar azi am participat la o sesiune online de antrenament împreună cu Maria-Raluca Huluță. Inițiativa a pornit de pe grupul de femei cu povești frumoase – Tales of a marketer by Alina Hlipcă-Radovici. Ador mobilizarea oamenilor din aceste zile, menită să ne ajutăm reciproc. Trebuie să vedem și partea plină a paharului.

Regula nr. 4 – Adoptă o dietă sănătoasă

Împreună cu somnul, exercițiile fizice, un meniu bazat pe mâncare sănătoasă nu putea să lipsească. “Dietă” este mult spus. Ceea ce vrea această regulă să aplici este: mâncat des și puțin ( 5 mese pe zi, două dintre ele reprezentând gustări). Junk food, chipsuri, dulciuri, alcool vor fi total uitate în această săptămână. Poate va însemna un sacrificiu pentru unele persoane, dar asta este și ideea. Gândește-te că este vorba de doar 7 zile. Voi scrie și două articole cu idei de mic dejun și cină pentru a ne organiza mai bine și în această privință.

Regula nr. 5 – Ia o pauză de la viața digitală

Bine bine, știu că online-ul este soluția la tot în aceste zile, nu te panica. Nu îți cer să renunți la internet de tot. Ideea aici este să nu mai pierdem timpul, să ne concentrăm pe ceea ce contează. Nu vom mai da scroll pe news feed-ul de la Facebook, nu ne vom mai trezi dimineața și primul lucru făcut să fie luatul telefonului și verificat emailurile și rețelele de socializare. Iar dacă munca îți cere asta, trebuie să fii disciplinat și să folosești timpul în mod productiv doar pentru a-ți face treaba, nu pentru a verifica ce au mai făcut prietenii. Nu vei mai folosi social media în scop personal în timpul programului de lucru. Pentru a susține economia în această perioadă trebuie să rămânem productivi la locul de muncă.

Tot din această regulă face parte și televizorul. Da, Netflix rămâne acolo și peste o săptămână.

Pffff, pentru mine asta este cea mai grea regulă de respectat. 🙂

Regula nr. 6 – Fii super focusat

Cu referire la regula nr. 5 – de câte ori îți verifici rețelele sociale de-a lungul zilei, sau privind în cealaltă parte, de câte ori îți verifici emailul de la muncă în timp ce îți petreci timpul cu familia? Ne dăm seama că tehnologia a cam blurat linia asta separatoare dintre muncă și casă. Știai că o simplă întrerupere din ceea ce faci, îți va lua 15 minute să te poți concentra înapoi și să reintri in the flow? Ideea aici este ca ceea ce facem, să facem super bine. Să dăm 100% la locul de muncă dar în momentul în care programul de lucru s-a terminat să fim 100% prezenți  alături de familie si de copii. Știu că acum lucrăm de acasă pe cât de mult posibil, dar responsabilitatea noastră în raport cu munca nu ar trebui să se schimbe. Fiecare membru al familiei se responsabilizează și își ia rolul cât mai în serios.

Regula nr. 7 – Spuneți jocul

Provocarea Hell Week , poate fi privită ca un test. Un test care să te ajute să îți găsești focusul și direcția. Este vorba despre:

  •  muncă – pentru a lua în serios toate regulile
  •  dedicare –pentru a-ți dori schimbarea
  • proactivitate – pentru a nu aștepta ca lucrurile să se întâmple, fă tu să se întâmple
  • pozitivism – să rămâi optimist și orientat spre soluții nu spre probleme
  • focusat – implicat 100% în fiecare rol pe care îl ai în fiecare situație – casa-i casa, munca-i muncă.

Cam asta este provocarea de 7 zile, Hell Week. Nu e așa că sună distractiv? Dacă pentru tine distracția înseamnă altceva, gândește-te că este vorba despre doar O SĂPTĂMÂNĂ! Care este acel lucru cel mai rău care se poate întâmpla? Eu subliniez doar lucrurile bune pe care le vei câștiga dacă mi te alături în această provocare: – obiceiuri noi sănătoase, o minte mai clară, mai multă determinare, focus mai bun și mai ales te vei înțelege mai ușor în aceste zile de criză.

Dacă faci parte dintre persoanele care nu pot/ nu vor să accepte această provocare îți recomand totuși să citești cartea doar din punct de vedere informativ. Și așa vei avea doar de câștigat.

Cartea eu am cumpărat-o de pe Amazon. Era la un preț mult mai bun față de eMag de exemplu. Și mi-a venit într-o săptămână prin poștă.

Ebook-ul e tot de pe Amazon. Și îl găsești aici.

Te-am convins să-mi fii alături în provocarea de 7 zile, Hell Week?

Mulțumesc Larisa Stanca Photography pentru poze 😍 🙏. Apropo, mai toate pozele de pe blog sunt făcute de ea. Follow her on Instagram sau Facebook. Aveți ce să admirați acolo.

Bianca Stan – provocarea Hell Week


10 gânduri despre „Provocarea Hell Week. Ce este și de ce ar trebui să o faci?

  1. Foarte interesanta abordare și strategie. Sunt totuși de părere ca nu ar fi bine sa ne limitam la a face toate aceste lucruri pentru o săptămâna, ci asta ar trebui sa devina un mod de viata. După primele 20 de zile, mintea poate accepta orice lucru repetat ca o rutina și o normalitate. Nu am citit cartea, dar e pe lista mea 😁. Felicitări pentru blog, pentru ca ești mama, soție și o femeie independentă. Ma bucur sa îți citesc blogul, pentru ca este despre o gândire pozitiva și sănătoasă. Mult succes în continuare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.