Telefonul tău este diabolic și te ascultă în secret?

Săptămâna trecută am fost la un curs unde am purtat niște conversații foarte interesante. Printre multele subiecte dezbătute în cele două zile, unul mi-a atras atenția în mod deosebit și am testat și am căutat soluții.

Am vorbit despre faptul că este foarte șocant că în timp ce ai telefonul în buzunar, pe masă, undeva în apropiere și discuți un subiect anume cu o persoană, la scurt timp te trezești că primești reclame sau sugestii exact pe tema respectivă deși nu ai căutat nimic pe Google sau în altă parte. Poate chiar a fost pentru prima dată când ai vorbit despre acel lucru.

Știu ce este în mintea ta acum: „Hey, chiar se întâmplă asta?”

Pentru a fi mai explicită și pentru a-mi demonstra mie că întradevăr se întâmplă asta, am testat. Am avut grijă să permit accesul la microfon pentru Google, Facebook și Instagram, iar în următoarele zile am menționat cuvinte pe care le consideram eu cheie care să declanșeze „semnalul” pentru a primi reclame. Una dintre frazele testate a fost că „vreau să merg la ski”. Vorbeam la masă cu prietenii de faptul că acum doi ani ne-am cumpărat toate cele necesare pentru a merge la ski dar nici în ziua de azi nu am reușit. Și, ghicești ce s-a întamplat, nu? A doua zi pe Instagram și pe Facebook mi-au apărut ad-uri cu oferte de mers la ski. Îți las un link unde alte persoane povestesc că li s-a întamplat același lucru.

Aplicații precum Facebook sau Instagram ar putea avea mii de factori declanșatori. O conversație obișnuită cu o prietenă despre necesitatea unei rochii ar putea fi suficientă ca să activeze factorul. Deși Facebook neagă cu vehemență faptul că ne înregistrează conversațiile în acest scop.

Și înainte de a întreba, da este perfect legal ce se întâmplă, dar dezvoltatorii de aplicații mobile spun că nu abuzează de această practică. Da, pot confirma asta, fiindcă accesul la microfon de exemplu este dat chiar de tine. Tu controlezi telefonul, nu el pe tine. 🙂 Mai ales că vorbim de telefoane cu versiune recentă de Android unde toate permisiunile din aplicații sunt controlate de noi utilizatorii.

Dar, să înțelegm cum se întâmplă asta.

Când folosești telefonul cu setările predefinite, prin microfon, se poate înregistra tot ce spui și apoi să fie folosit în scop de marketing. Da, chiar și Google face asta, dar avem posibilitatea să oprim accesul. Citește în continuare și vei afla cum.

Telefoanele inteligente oferă multiple funcții care aparent sunt atrăgătoare, cum ar fi: poze performante făcute fără să ai nevoie de un aparat foto scump, conversații audio și video foarte clare și de calitate, sau posibilitatea sa dai comenzi vocale, dar ele sunt de asemenea și o mină de aur pentru agențiile de publicitate. Odată cu apariția acestor funcții performante evident au apărut și aplicații mobile mai diverse. Dar nici una nu poate avea acces la telefonul tău fără ca tu să îi dai voie. Evident, nu vorbim de hacking aici și nu iau în calcul aplicațiile care reprezintă viruși. Mă refer strict la aplicații precum Facebook. Sunt convinsă că nici tu nu ai stat să citești tot acordul acela lung de cofidențialitate pe care l-ai bifat cu „Sunt de acord” atunci când ai instalat o aplicație de social media. Aceste acorduri conțin informații cum că nu ai nimic împotrivă ca înregistrările audio să fie folosite pentru a primi reclame targetate.

Deci, da, telefonul nostru ne ascultă și folosește tot ce spunem în apropierea lui dar asta se întâmplă doar pentru că noi am permis aplicațiilor mobile să facă asta. Telefonul tău nu este diabolic. Prin faptul că noi le dăm acces aplicațiilor, precum Facebook reprezintă o evoluție a reclamelor de altă dată. În loc să mai fie studiate audiențele de la orele de vârf, acum ne descoperă nevoile în funcție de căutările pe Google, sau în urma conversațiilor avute. Pentru a face asta, agențiile de publicitate nu au nevoie de informațiile noastre personale și nu ni se încalcă nici un drept.

Cum ziceam, Google totuși este transparent și ne oferă posibilitatea să împiedicăm asta.

Cum menționam mai sus, există niște factori declanșatori pentru ca telefonul să înceapă să înregistreze voci, precum „ok, Google”. Și chiar și după această comandă nu toate înregistrările sunt salvate fiindcă ar rezulta cantități uriașe de date nefolositoare.

Chiar și dacă nu ai funcția vocală „ok Google” pornită tot poți folosi comenzile vocale (care înregistrează). Atingând icon-ul de microfon de exemplu, sau apăsând lung butonul de Home, va activa serviciul de Google Assistant.

Cum pot găsi înregistrările făcute de Google?

Există un portal unde poți să vezi toată activitatea de pe Google. Poți de asemenea și din setările telefonului (zic mai jos cum), dar este un pic mai ușor de pe web.

  1. Deschide activitatea ta Google. Aici poți vedea totul, de la ce video-uri ai vizionat pe YouTube până la ce aplicații ai deschis de pe telefon.
  2. Aplică filtrul, „Filtrați după dată și produs” și selectează „Voice and Audio” apoi „Aplicați„.
Activitatea de pe Google – filtrare

Apoi îți va fi afișată o listă cu înregistrări audio începând cu cea mai recentă. Ai posibilitatea să le și asculți dacă dai click pe „Detalii” apoi pe „Vedeți înregistrarea„.

Acum să vedem cum putem să oprim să mai fim înregistrați.

  1. Oprește funcția „ok, Google”.
  • Intră în setările telefonului mergând la „Settings” apoi deschide categoria „Google (Google services)” -> „Account services” -> „Search, Assistant & Voice” -> „Voice” -> „Voice Match” -> dezactivează slider-ul aferent la „Hey Google„. Poți să dezactivezi și la „While driving” pentru a evita activarea în Google Maps sau Android Auto.
  • Poți chiar să ștergi profilul tău de voce Google selectând „Delete voice model„. Cred că poți trăi liniștit și fără el :).

2. Oprește accesul la microfon

  • Intră în setările telefonului mergând la „Settings” apoi deschide „Apps” –> „Permissions” –> „Microphone” –> aici poți să vezi care aplicații au acces la microfonul telefonului –> dezactivează pentru Chrome, Google, Google Play services, Instagram, Facebook sau ce aplicații mai conțin reclame.
Oprește acces microfon

3. Dezactivează Google Assistant

Asistentul Google poate fi deazctivat complet dacă întradevăr îți dorești să nu mai primești nici o sugestie personalizată în funcție de căutări sau locație .

Intră în setările telefonului mergând la „Settings” apoi deschide categoria „Google (Google services)” -> „Account services” -> „Search, Assistant & Voice” -> „Google Assistant” -> Aici sunt mai multe taburi.

Google account
  • Your data in the Assistant” -> Aici ai posibilitatea să dezactivezi activitatea din web sau app, vocea și înregistrările, reclame personalizate etc. Aici găsești toată activitatea ca în portalul menționat mai sus precum și informatii legate de intimitate și securitate pentru a înțelege mai bine cum ne sunt datele folosite și dacă sunt transmise diabolic în altă parte :). Tot de aici poți dezactiva accesul Google și pentru alte dispozitive nu doar pentru telefon.
  • În următorul tab „Assistant” derulează până vezi secțiunea „Assistant devices” și alege numele dispozitivului (Phone de exemplu) -> dezactivează slider-ul de la „Google Assistant

Ca și concluzie, răspunsul la întrebarea din titlu este că telefonul tău nu este deloc diabolic :). El face doar ceea ce îî permiți. Începând cu Android 6.0 – Marshmallow – avem posibilitatea să decidem cât acces le dăm aplicațiilor care ne folosesc telefonul. Prin urmare, dacă tu nu-i oferi acces la microfon Facebook-ului, el nu va avea cum să îți trimită reclame targetate bazate pe conversațiile avute în apropierea telefonului. Desigur, va putea să facă asta în continuare dar bazate pe conversațiile din aplicația de Facebook Messenger. Și nu mi se pare neapărat un lucru rău. Pentru că asta înseamnă să ne adaptăm și să profităm de noile tehnologii.

Tu ce părere ai?

Legat de subiectul cu alicații mobile, aici găsești o listă cu unele utile pe care eu le folosesc și cred că merită încercate.