Generația Alpha și tehnologia

Încercând să-mi fac o idee despre cum va arăta lumea în care copilul meu va trăi, lumea pe care el o va crea, am descoperit că există studii făcute în direcția asta. Informațiile descoperite mi s-au părut foarte interesante și îmi doresc ca după ce citești acest articol să ai poate o viziune mai clară în ceea ce privește viitorul copiilor noștri.

Bine bine… dar cine este generația Alpha? Dar noi cine suntem?

Noi, cei născuți în perioada 1981-1996 suntem generația Milenialilor, cunoscută și ca generația Y sau generația MTV :). Pew Research Center ne-a studiat pentru mai bine de un deceniu. În 2018, după acest studiu, s-a decis (în urma evenimentului istoric din 11 septembrie și recesiunea globală din 2008) ca 1996 să fie ultimul an în care s-au născut milenialii. Începând cu 1997 și până în 2010 rămân anii post Milenialilor, mai exact, în perioada aceasta s-a născut generația Z. Și așa am ajuns la generația Alpha, copiii născuți după 2010, generația „de sticlă” pentru că a crescut cu ecrane din primele clipe de viaţă.

Definiția generațiilor conform celor de la Pew Research Center

Te întrebi de ce sunt două generații într-o perioadă atât de scurtă? Delimitarea a fost făcută în urma schimbărilor tehnologice. 2010 a fost anul în care a fost introdus iPad-ul, în care a apărut Instagram, anul în care cuvântul cel mai folosit a fost “app”.  

În timp ce Pew Research Center s-a concentrat mai mult asupra Milenialilor, cercetătorii australieni McCrindle ne oferă o viziune mai clară în ceea ce privește generațiile Z și Alpha.

Cum va arăta anul 2035?

Cert este că generația Alpha, este singura de până acum care se naște complet în secolul 21. 2024 va fi anul în care ultimul copil Alpha se va naște. Datorită accesului la informație, noi milenialii învățăm cum să-i educăm și să-i ghidăm astfel că se preconizează că va fi cea mai bogată generație de până acum. Dar și cea mai longevivă (media de vârstă va depăși 100 ani datorită evoluției medicinei). Cel mai probabil, generaţia Alfa nu va suferi de cancer, datorită progreselor și acurateței tehnologiei inteligentei artificiale în diagnosticarea bolilor.

Definiția generațiilor conform cercetătorilor McCrindle

Ei cresc și se cred celebrități de mici, dat fiind că toată copilăria lor va fi postată pe Facebook, Instagram sau alte aplicații. Rolul nostru ca și părinți va fi să-i ajutăm să conștientizeze că nu totul se învârte în jurul lor. Ceea ce primează este binele celor din jur apoi urmează ei ca și individualități. Și cel mai important trebuie să îi învățăm ce înseamnă răbdarea. Nu se obține totul instant ca și cum ai da click pe un touchscreen. Așa cum sunt ei obișnuiți.

Se pare că adolescența va începe mai devreme pentru Alphas, prevede McCrindle, datorită tendinței biologice de maturitate fizică precoce (asta le va modela dezvoltarea socială, educațională și comercială), însă va fi o adolescență prelungită, întrucât generaţia Alfa va rămâne mai mult timp la școală, va aștepta mai mult înainte de a câștiga suficienți bani pentru a se muta pe cont propriu și va întârzia mai mult căsătoria sau naşterea copiilor, ceea ce înseamnă că vor trăi probabil acasă cu părinții un pic mai mult.

Ne vom confrunta cu unele provocări în creșterea copiilor Alpha. Dar pentru că și noi milenialii la rândul nostru am fost concepuți în era tehnologiei vom ști să le gestionăm mai bine. Trebuie avută grijă la dependența de ecran, intimidarea cibernetică și gestionarea conținutului adaptat copiilor. Se spune că generaţia Alfa nu face diferenţa între lumea reală şi lumea virtuală.

Părinții trebuie să-și exercite rolul de lideri mai mult ca niciodată acum. Să le transmitem încredere copiilor pentru că problemele de nesiguranță și sănătate mintală vor fi cele mai comune pentru ei. Să învețe să nu caute aprobarea celorlați prin like-uri și share-uri, ci să-i ajutăm să aibă o stimă de sine crescută. Este important să îi învățăm să investească în viitor, în formare și educație pentru dezvoltarea abilităților emoționale dar și sociale. Doar așa copiii noștri vor ajunge să rămână o generație relevantă.

Ei înșiși sunt lideri înnăscuți și de mici încearcă să-i inspire pe cei din jur. Meseriile pe care le vor alege:

  • Dezvoltatori de aplicații mobile/ web
  • Tehnicieni pentru vehiculele autonome
  • Ofițeri de mediu (sustenabilitate)
  • Analiști
  • Bloggeri
  • Designeri
  • Manageri în marketing online
  • Nanotehnologi medicali
  • Profesioniști în securitatea cibernetică
  • Tehnicieni în robotică
  • Ingineri în realitate virtuală
  • Ambasadori pentru bunăstare/ dezvoltare personală
  • Organizatori profesioniști etc.

Accesul la informație constituie o provocare și pentru noi, nu doar pentru ei. De multe ori mama se simte agresată social și judecată în cursa aceasta de a fi „părintele perfect”. De aceea prin articolele mele din secțiunea Părințeală îmi arăt poate și latura vulnerabilă pentru a ajuta alte mame care trec prin ce am trecut și eu: să se regăsească, să nu se simtă diferite, singure sau abandonate.

Este posibil ca micuții noștri de acum să se dovedească a fi mai extraordinari decât anticipăm. Nouă ca și părinți nu ne rămâne decât să ne adaptăm, să rămânem deschiși în ceea ce va urma și să încercăm să ne punem în locul lor pentru a putea să-i înțelegem mai bine.

Aici Teodor avea un an ❤️





Teodor – bebe un an