Nu știu de ce, nu m-am simțit confortabil să vorbesc până acum despre alăptare pe blog. Mi-am dat seama că perioada alăptării a fost una dintre cele mai frumoase dar și grele de până acum, din care am învățat multe și acum îmi pare rău cumva că nu ți-am povestit pentru că informațiile pe care urmează să ți le împărtășesc pot fi de mare ajutor.

Începutul nostru

Mi-am dorit mult să pot să-l alăptez pe Teodor și la fel de mult mi-am dorit și acum la Irina. Înainte să nasc primul copil m-am documentat și am mers la diferite cursuri pe această temă, dar teoria de multe ori depășește așteptările.

La Teo în primele zile a fost mai greu un pic. Teoretic știam multe dar practic nu eram sigură de nimic. Făceam totul cu teamă. Nu știam dacă îl țin corect, dacă s-a atașat bine, dacă este confortabil etc… și mă și durea tot acest proces… atât fizic, cât și psihic.

La Irina, a fost total diferit. Eu foarte relaxată și alăptarea a mers foarte bine încă din prima clipă.

Greutăți întâmpinate la primul copil

  • Consultantul în alăpatare care mi-a venit în maternitate m-a ajutat să îmi dau seama că Teodor nu reușea să prindă calumea și din cauza asta făcusem răni, iar el era agitat că nu putea să mănânce. A fost nevoie să folosesc mameloane de silicon în primele trei luni de alăptare. Consultanții în alăptare nu recomandă folosirea lor, dar din experiență îți spun că nu sunt de evitat dacă întradevăr ai nevoie de ele. Doar nu au fost inventate degeaba 🙂 Ține cont că și acestea sunt pe mărimi. Eu le-am folosit pe cele de la Avent și au fost tot ce am avut nevoie pentru a începe alăptarea cu succes. Îți recomand să le ai cu tine în bagajul de maternitate dacă ești la primul copil și dacă ai cumva mamelonul mic și intuiești că ar trebui să fie ajutat pentru a se forma. Eu nu am avut informația asta, deși fusesem la N cursuri despre alăptare și citisem.. ooo grămadăă.
Avent Protectoare mici pentru mamelon

Aceste mameloane sunt utile și pentru a ameliora durerea de la răni, pe lângă vestitele creme Garmastan, Multi Mam Lanolin, șervețele umede cu lanolină etc. (la început de alăptare toate vom avea aceste răni). Mameloanele ajută să nu mai doară atât de tare acest proces în primele zile în care și noi și copilul ne adaptăm tuturor schimbărilor. La mine combinația dintre Garmastan și aceste mameloane de silicon m-a ajutat să trec repede peste perioada de acomodare.

La Irina nu a mai fost nevoie de aceste mameloane și am folosit cremă cu lanolină de la Multi-Mum de data aceasta. Cum ziceam, la al doilea copil a fost mult mai ușor.

După ce am trecut de primul hop, am avut noroc că am avut un copil ambițios și mâncăcios. Zic ambițios pentru că laptele mi-a venit după 3 zile după ce am născut. Deja eram acasă cu el când întradevăr a început să mănânce. În primele zile am suplimentat cu lapte praf. Am folosit lapte praf Topfer Pre (cel care trebuie folosit ca și completare după alăptare din gama aceasta). Ulterior din teamă și ascultând ce zice mama, tata, bunica cum că las copilul flămând, am continuat să îi mai dau supliment până pe la patru luni, deși acum știu clar că nu era nevoie. Totuși am avut grijă să îi dau mereu după ce îl alăptam, niciodată înainte! Asta dacă îți dorești să alăptezi în continuare.

La Irina nu am avut acest hop. Laptele mi-a venit încă din maternitate și a fost nevoie de supliment doar în prima săptămână.

  • Al doilea hop a fost când Teo avea în jur de trei luni și a făcut greva laptelui. Efectiv refuza sânul de fiecare dată când îi dădeam. Acum ai să zici că e din cauză că îi dădeam lapte praf. Dar nu asta a fost cauza. Dacă vrei să afli mai multe, un simplu search pe Google cu „greva laptelui” sau „greva suptului bebelușului” îți va genera foarte multe informații pe tema asta. Perioada aceasta a fost foarte grea pentru mine. Nu vreau să-ți spun ce simțeam. Mă simțeam respinsă și parcă o luam mult prea personal interpretând că al meu copil nu mă iubește. Dar îmi doream mult prea mult să îl alăptez în continuare. Cât a durat această perioadă? Două săptămâni! Nu te speria. Dacă și al tău copil va face această grevă, nu înseamnă că va dura tot atât. Poate vor fi doar câteva zile. Bineînțeles nu toți copiii fac greva laptelui.

Ce am făcut în continuare? M-am muls zilnic pentru fiecare masă a lui Teodor. I-am oferit cât mai multă conectare fizică și atenție. În fiecare seară am făcut baie cu el, contactul piele pe piele fiind foarte important. În aceste două săptămâni nu am făcut altceva și a fost extrem de greu. Îi dădeam suplimentar lapte praf doar seara sau când eram mult prea obosită să mă mai mulg. De aici a început depresia postnatală despre care am povestitit AICI. Ca să mă ajut, am folosit pompa de sân electrică dublă SPECTRA 9+. O consider foarte bună. Și-a făcut treaba.

Pompa de sân electrică dublă SPECTRA 9+
  • După ce a trecut și acest hop, a urmat al treilea și ultimul. Când avea Teodor șapte luni, am făcut eu o alergie foarte urâtă a cărei tratament mi-a recomandat oprirea alăptării. Evident prima reacție a fost să refuz tratamentul. Am plecat de la urgențe pe propria răspundere că refuz tratamentul și că mă întorc dacă se agravează. Peste noapte s-a agravat, riscând să intru în şoc anafilactic, iar a doua zi de dimineață am acceptat tratamentul cu medrol. 10 zile mi s-a recomandat oprirea alăptării. Practic ar fi trebuit să înțarc forțat ceea ce nu mi-am dorit. Am urmat tratamentul cât să-mi dispară alergia, iar după două zile, din nou, pe propia răspundere am oprit, iar după 48 ore am reluat alăptatul. Cele 48 de ore pauză le-am respectat la recomandarea pediatrului.

Ulterior informându-mă mai bine am aflat că medrolul de fapt are risc mic în alăpare si aș fi putut să îi dau în continuare sân liniștită. Zic asta pentru că: –>

Evaluarea medicației în cazul mamei care alăptează ar trebui făcută cu ajutorul cărților de specialitate, iar în acest caz, cartea de referință este Medicamentele și alăptarea scrisă de Thomas Hale (Medications and Mother’s Milk). Ar fi de dorit ca această carte să facă parte din biblioteca fiecărui cadru medical ce consultă mama bolnavă care alăptează, fiind o carte de referință mereu revizuită și actualizată (o dată la 2 ani). Descrierea fiecărui medicament conține informația necesară în contextul alăptării. Adeseori, astfel de informații și recomandări pot fi găsite și online, pe diverse site-uri de specialitate (E-lactancia, LactMed) sau cu ajutorul unor aplicații mobile (LactMed, MommyMeds).
În mod suprinzător vei descopări că nu întotdeauna recomandările primite coincid. Ca în cazul meu. De aceea este bine să ceri părerea mai multor medici pentru că nu toți sunt up-to-date cu informațiile. Un medic informat va găsi un înlocuitor sigur în tratament pentru alăptare.

După aceste experiențe destul de traumatizante pentru mine, pot spune că întradevăr am simțit că alăptarea este frumoasă. Momentul în care îl alăptam pe Teodor reprezenta liniștea și conectarea de care aveam nevoie și eu și el. Nu există sentiment mai frumos când realizezi că tu ca mamă ești SINGURA persoană care poate să îl liniștească și să îl hrănească.

La al doilea copil, totul este mult mai ușor și procesul în sine mult mai plăcut. Am fost mult mai relaxată, iar copilul mult mai liniștit datorită stării mele mult mai bune față de cum a fost la Teodor.

Alăptarea a fost un subiect la care am ținut foarte mult. Îmi doresc ca toate mamele să fie bine informate pe această temă. Fiecare mamă are o experiență diferită și nimeni nu garantează că soluțiile care au funcționat în cazul meu vor funcționa și la tine. Articolele, postările specialiștilor în lactație și experiențele altor mame, îți pot oferi un ghidaj și informații utile dar ele nu sunt neapărat și rezolvările problemelor cu care te confrunți tu. Un consultant în alăptare poate evalua strict problema ta și îți poate oferi soluțiile potrivite.

Știu că există mame care simt că au făcut tot ce au putut ele pentru a alăpta și că este frustrant dacă nu au reușit dorindu-și asta foarte mult. Sunt sigură că există probleme reale de lactație, nu doar mame care nu încearcă suficient. Și dacă faci parte din categoria mamelor care nu încearcă sau nu au încercat suficient, nu te judec în nici un fel. Alăptarea în sine este un proces foarte intim asupra căruia nu ar trebui să aibă drept de decizie decât mama și copilul. Alăptarea ar trebui să fie o alegere asumată, iar mama nu este rea doar pentru că nu își alăptează copilul, chiar daca are motive întemeiate sau nu. În cel mai rău caz aș putea spune doar că este mai puțin informată, dar asta nu o face să fie o mamă groaznică. Sunt lucruri care ar trebui să rămână o alegere personală și pe care nu suntem noi în măsură să le judecăm.

Ceea ce vreau eu să transmit este că alăptarea nu este ușoară, dar odată reușită îți va face copilul foarte fericit. Prin alăptare îi asiguri: hrană, liniște, consolare, căldură, conectare și nu în ultimul rând iubire. Văzând că-mi pot face copiiii fericiți în acest fel nimic altceva nu a mai contat. Ce a fost greu a trecut și m-a ajutat și mai mult să realizez cât de minunat este corpul unei femei.

Am început acest articol în ideea de a povesti cum a decurs înțărcarea la noi și pe parcurs mi-am dat seama că este nevoie să scriu un articol separat pentru asta. Prin urmare, AICI am scris și despre înțărcarea blândă – de ce am ales să înțarc, cum am făcut și ce am simțit eu dar cum s-a adaptat și a acceptat Teo, a cărui Țiți era foarte apropiată.

Pentru tine cum a decurs tot procesul de alăptare? A fost exact așa cum te așteptai?